Oferte locuri de munca top

Grupul Emerson a inaugurat extensia platformei de productie de la Cluj

2187.jpg Grupul american Emerson si-a extins platforma de productie amplasata in parcul industrial Tetarom II din Cluj.
55 de milioane de Euro este valoarea la care se ridica investitia in noile facilitati, prin care se are in vedere consolidarea retelei globale de productie si servicii de inginerie ale companiei Emerson. Ceremonia de inaugurare a avut loc in aceasta saptamana.
Astfel, extinderea include o noua constructie in valoare de 16 milioane de dolari, care va gazdui Centrul Regional de Proiecte in Inginerie si Centrul European de Sisteme de Integrare pentru PlantWeb Solutions Group. Constructia ofera spatiu pentru 600 de angajati care vor asigura servicii de inginerie si asistenta pentru sisteme europene de control si proiecte de automatizari precum si pentru alti 100 de angajati necesari pentru asamblarea si testarea sistemelor de comanda ale proiectelor din toata Europa.
In plus, extinderea include si o investitie de 60 de milioane de dolari intr-o cladire de 18.800 de mp destinata fabricarii instrumentelor de masurare a debitului, noua hala de productie a instrumentelor de masurare a debitului urmand sa ofere calibrare, servicii si training destinate clientilor Emerson.
Cu privire la aceasta investitie Vakar Istvan, vicepresedintele Consiliului Judetean Cluj cu atributii delegate de presedinte, a declarat: „Decizia acestui investitor strategic de a reconfirma Clujul ca si locatie ideala pentru a investi reprezinta un nou semnal pozitiv menit sa atraga noi si noi investitori in judetul nostru.”
In prezent, Campusul Emerson din Cluj-Napoca gazduit de Parcul Industrial Tetarom II reprezinta unul din cele mai mari puncte de lucru din Europa al companiei Emerson, cu un numar total de cca. 2.000 de angajati.

Sus