Oferte locuri de munca top

Granturi de pana la 50 mii euro pentru firmele de constructii si producatorii de materiale

Firmele din domeniul construcțiilor, precum și cele care produc materiale de construcții, echipamente, mijloace de transport specifice, utilaje și tehnologii în construcții vor putea accesa granturi în valoare de până la 50.000 euro pentru retehnologizare.

Granturile vor fi oferite sub formă de ajutor de stat, cu o valoare în limita de maximum cinci ori cifra de afaceri realizată în exercițiul financiar 2019, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse, conform unui proiect de Ordonanță de Urgență (document atașat).

Fondurile alocate sunt în valoare totală de 300 milioane euro, din care 150 milioane  euro pentru domeniul construcțiilor.

O mare companie de constructii lupta pentru lucrari de peste 9 mil euro

Granturile pentru investiții în retehnologizare pentru refacerea capacității de reziliență vor fi acordate pentru:

* modernizarea / echiparea / racordul la utilități publice / eficiență energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităților de producție / servicii existente, precum și pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producție / servicii pentru care nu este necesară obținerea de autorizații de construire în conformitate cu legislația specifică în vigoare;

* dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT și pentru tranziție verde, inclusiv pentru eficiență energetică, necesare activității de producție și servicii precum și alte achiziții de bunuri de această natură care sunt necesare capacităților de producție / servicii existente.

Activitatea pentru care se solicită finanțare trebuie să fie aferentă unui cod CAEN  autorizat la data de 31 decembrie 2019.

Peste 380 de apartamente din apropierea Capitalei, in curs de autorizare

Criteriile de selecție la finanțare a proiectelor de investiții includ:

* scăderea cifrei de afaceri la 31 decembrie 2020 față de 31 decembrie 2019, ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19;

* scăderea ratei profitului operațional aferent exercițiul financiar 2020 în raport cu exercițiul financiar 2019, ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19;

* rata rentabilității activității operaționale în exercițiul financiar 2019, înainte de apariția pandemiei de COVID-19;

* apartenența domeniului de activitate – cod CAEN – la soldul balanței comerciale. Investiția este realizată pe codul CAEN aferent soldului negativ al balanței comerciale, respectiv importurile sunt mai mari decât exporturile, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică / Banca Naţională a României;

* creșterea productivității muncii în anul 3 de sustenabilitate al proiectului.

 

Descărcați aici

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 5/ iulie-august 2022

Sus