Pentru mulți antreprenori români, lipsa garanțiilor necesare pentru obținerea unui credit poate fi principalul obstacol în calea dezvoltării afacerii.
Ghidul complet al accesării garanțiilor financiare a fost lansat de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) – fișier atașat la finalul știrii.
Prin intermediul garanțiilor oferite de FNGCIMM, companiile pot accesa mai ușor finanțarea de care au nevoie — fără ipoteci, fără evaluări imobiliare costisitoare și cu o aprobare rapidă, de doar câteva zile.
La bază, o garanție FNGCIMM funcționează pe un principiu simplu: o instituție de încredere – FNGCIMM – se angajează în fața băncii să ramburseze creditul în procentul de garantare agreat, în cazul în compania nu mai poate susține rambursarea creditului.
Astfel, pot fi accesate finanțari necesare dezvoltării afacerii chiar și atunci când firmele nu dispui de suficiente garanții proprii.
Procesul de accesare a unei garanții este simplu, în trei pași:
– Beneficiarul se adresează unei banci și solicită un credit.
– Banca analizează proiectul propus de IMM și, dacă este viabil din punct de vedere economic, solicită garantarea creditului de către FNGCIMM.
– FNGCIMM analizează dosarul și emite garanția care acoperă până la maxim 50% sau 80% din credit, în funcție de tipul creditului.
Cum diferă garanția FNGCIMM față de cele clasice
– Nu sunt necesare ipoteci sau evaluări imobiliare suplimentare;
– Aprobarea garanției durează între 2 până 10 zile, în funcție de produs;
– Garanția rămâne valabilă pe toată durata creditului;
– Procentul mare de acoperire a creditului.
Beneficiarii eligibili pentru garanțiile FNGCIMM sunt întreprinderile mici și mijlocii (IMM) definite conform Legii 346/2004.
Forma de organizare a companiei poate fi:
– Societate comercială (SRL, SA)
– Societate cooperativă
– Persoană fizică autorizată (PFA)
– Întreprindere individuală și familială
– Societate agricolă și cooperativă agricolă.
Companiile sunt eligibile pentru o garanție FNGCIMM, dacă îndeplinește următoarele criterii*
– Demonstrează capacitate de rambursare prin documentele financiare depuse la bancă;
– Nu se află în dificultate financiară, insolvență sau executare silită;
– Nu înregistreză datorii restante la bugetul statului, conform Certificatului de atestare fiscal ă. Dacă există datorii restante, acestea trebuiesc achitate până la data acordării creditului sau din creditul garantat de Fond, cu condiția ca datoriile cuprinse în CAF să nu depășească valoarea creditului garantat;
– Nu figureză cu credite restante în Centrala Riscurilor de Credit (CRC);
– Desfășoară activități legale în orice domeniu permis de lege, cu excepția:* fabricării sau comercializării de arme și muniție, * jocurilor de noroc și pariurilor,* fabricării produselor din tutun,* caselor de schimb valutar.
Tipuri de garanții disponibile
FNGCIMM pune la dispoziție mai multe tipuri de garanții adaptate la diferite nevoi de business, de la finanțări rapide pentru capital de lucru, până la proiecte de investiții.
Garanția PLAFON – este soluția standard pentru majoritatea afacerilor
Valoarea maximă a garanției: 1,6 / 2,0 / 2,4 milioane lei (în funcție de bancă)
Procentul maxim de garantare: 80% din valoarea creditului (investiții + capital de lucru)
Termen de aprobare: 5 zile lucrătoare
Mod de accesare: online – banca transmite la FNGCIMM documentele electronic
Garanția EXPRESĂ – potrivită pentru proiecte de anvergură și situații complexe
Valoarea maximă a garanției: 2,5 milioane euro
Procentul maxim de garantare: 80% pentru investiții / 50% capital de lucru
Termen de aprobare: 10 zile lucrătoare
Mod de accesare: banca transmite documentele la FNGCIMM în format letric
Garanția OPTIMM – potrivită pentru crize de cash-flow, oportunități, plăți urgente
Valoarea maximă a garanției: de la 200.000 până la 400.000 lei, în funcție de bancă
Procentul maxim de garantare: până la 80%
Termen de aprobare: 2 zile lucrătoare
Mod de accesare: online – banca transmite la FNGCIMM documentele electronic
Comisionul de garantare este singurul cost suportat de firmă pentru garanția FNGCIMM și depinde de tipul garanției și de încadrarea companiei într-o clasă de risc.
Comisionul se plătește anual, pe toată durata garanției, și se calculează ca procent aplicat:
– la valoarea garanției, pentru credite pe termen scurt (aferente finanţărilor pe termen până la 12 luni inclusiv);
– la soldul anual al garanției, pentru creditele de investitii acordate pe termen mediu și lung (pentru următorii ani întregi de garantare).
Descărcați aici
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025


