Oferte locuri de munca top

Gala STAR CONSTRUCT 2025: ”Impreuna construim increderea”

Sub deviza „Împreună construim încrederea”, Federația Patronatelor Societăților din Construcții, federația care reprezintă și militează pentru drepturile și interesele constructorilor de aproape 20 de ani, singura organizație patronală reprezentativă în sector, a organizat cel mai amplu eveniment al breslei, Gala Star Construct 2025.

„Ne-am dorit ca, prin FPSC, să fim un partener de dialog real și o voce unitară a constructorilor români, într-un context economic și social aflat într-o continuă schimbare. Vocea constructorilor români trebuie să fie auzită și respectată, iar noi am continuat să apărăm drepturile și interesele breslei”, a declarat Cristian Erbașu, președintele FPSC.

Evenimentul a adus împreună reprezentanți ai companiilor de construcții din toate regiunile țării – antreprenori, proiectanți, producători și distribuitori de materiale, specialiști și parteneri din domeniile conexe, alături de parteneri instituționali, universitari, membri ai Guvernului și ai organizațiilor profesionale, care susțin dezvoltarea infrastructurii și a mediului construit din România.

Conceptul ediției din acest an a reflectat esența misiunii FPSC: aceea de a întări legătura dintre companii, instituții și profesioniști, reafirmând faptul că adevărata construcție începe cu încrederea dintre oameni.

Anul 2025 a adus numeroase provocări – presiuni fiscale, creșterea costurilor, acutizarea lipsei forței de muncă, întârzieri la plăți, reducerea investițiilor – dar și oportunități de inovare, de regenerare a spiritului de unitate a breslei și de colaborare.

În fața acestora, FPSC a rămas un pilon de stabilitate și solidaritate, apărând drepturile constructorilor și promovând o industrie modernă, sustenabilă și respectată, în care sectorul vital al economiei a rezistat prin unitate și forța viziunii sale.

  • Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: Țara întreagă este un șantier

La eveniment a participat, printre alți reprezentanți ai Executivului, și Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

„În acest moment, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene are 7500 de proiecte contractate, în derulare, cu valoarea totală de 54 de miliarde de euro. Prin urmare, țara întreagă este un șantier. Dumneavoastră (n. r.: constructorii) serviți țara mai mult decât oricând, făcând ca aceste proiecte să devină realitate”, a spus Dragoș Păslaru

Ministrul se arată optimist cu privire la volumul investițiilor în următorii doi ani: „România nu va avea o încetinire economică anul viitor. Dacă 2026 este anul PNRR, 2027 va fi anul Politicii de Coeziune”.

  • Ministrul Dezvoltării: Obiectivul pe 2026 este de a achita facturile restante

Datoriile acumulate de stat față de constructori au fost reduse cu peste două treimi, a spus Cseke Attila, ministrul Dezvoltării. Pentru 2026 ministerul promite predictibilitate și continuitatea investițiilor.

Ministrul a admis că 2025 a fost „un an dificil, atât pentru autorități, cât și pentru constructori”, marcat de reconfigurarea programelor de investiții și de prioritizări impuse de constrângerile bugetare.

Acesta a subliniat că eforturile de plată vor continua și în 2026, cu obiectivul de a elimina restanțele rămase: „Continuăm în același ritm, pentru a reduce în continuare aceste sume”.

Ministrul a mulțumit companiilor pentru colaborarea din acest an și a anunțat că executivul pregătește o serie de ajustări menite să aducă stabilitate sectorului.

„Este esențial să existe predictibilitate și stabilitate în domeniul construcțiilor, unde peste cinci milioane de persoane depind direct sau indirect de aceste investiții. Predictibilitatea rămâne cel mai important lucru de care aveți nevoie, iar noi trebuie să o garantăm”, a precizat ministrul.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2025


Etichete:
Sus