
In perioada 31 mai–2 iunie 2024, a avut loc cea de-a șaptea ediție a Forumului Zonal de Arhitectură și Urbanism „Moldova Reper 2030”, organizată de Filiala Teritorială Bacău-Neamț a Ordinului Arhitecților din România. Evenimentul s-a desfășurat la Teatrul Fain din Bacău.
Forumul a avut ca temă „Pactul verde european în context transfrontalier” și a fost structurat în trei sesiuni inspirate de direcțiile generale ale acestuia:
– sesiunea 1: „Infrastructura verde – relația cu orașul”, în cadrul căreia au susținut prezentări cinci conferențiari. Sesiunea a avut loc la 31 mai;
– sesiunea 2: ”Comunitatea și sportul” în cadrul căreia au susținut prezentări patru conferențiari. Sesiunile a doua și a treia au avut loc la 1 iunie;
– sesiunea 3: ”Regenerarea spațiilor urbane” în cadrul căreia au susținut prezentări șase conferențiari.
Cea de-a treia zi a inclus o deplasare în județul Neamț și vizitarea Cetății Neamțului, la care au participat 48 de persoane.
La acest eveniment au conferențiat 15 arhitecți și urbaniști din România, Republica Moldova și Ucraina. Informațiile despre conferențiari sunt disponibile
la adresa: https://www.moldovareper2030.ro/editia-2024/conferentiaza/
La eveniment au participat, în total, aproximativ 100 de arhitecți și urbaniști din România, Republica Moldova și Ucraina, membri ai organizațiilor profesionale din cele trei țări: Ordinul Arhitecților din România, Uniunea Arhitecților din Republica Moldova și Organizația Regională din Cernăuți a Uniunii Naționale a Arhitecților din Ucraina.
Evenimentul a fost transmis în direct de postul de televiziune TeleMoldova Plus, care a difuzat luări de cuvânt și interviuri realizate la debutul manifestării.
Au fost invitați și au participat la lucrări reprezentanți ai autorităților publice locale și ai organizațiilor profesionale ale arhitecților, cadre didactice din universități de arhitectură din România și Republica Moldova, precum și din Cernăuți, reprezentanți ai instituțiilor de cultură și elevi ai Colegiului Național „George Apostu” din Bacău, profilul Arhitectură.
Evenimentul a fost deschis de arh. Dan Ababei, președintele OAR Bacău-Neamț, și de arh. Iurie Povar, președintele Uniunii Arhitecților din Republica Moldova și directorul Institutului Național de Cercetări și Proiectări „Urbanproiect” Chișinău.
Conferințele forumului au fost susținute de invitați de marcă, profesori universitari, reprezentanți ai autorităților publice: dr. arh. urb. Nicolae Țarălungă, conf. dr. arh. Sorin Nistor, arh. Sorin Gabrea (RO), arh. Mircea Mogan (NL), arh. Alexandra Vîrlan (NL), arh. Iurie Povar (MD), dr. arh. Georgeta Gabrea (RO), arh. Diana Marin (RO – arhitect șef al municipiului Bacău), arh. Kateryna Herych (UA), arh. Svetlana Dogotaru (UA), arh. Valeriu Balaban (MD), arh. Anatol Pînzaru (MD), arh. Teo Naval (MD).
Echipa de proiect implicată în realizarea evenimentelor: arh. Dan Ababei, arh. Cătălin Frunză, jr. Iuliana Mălăescu. Voluntari implicați în organizarea evenimentelor: arh. Diana Bejan, arh. Crezantema Sofronea, arh. Iuliana Geliman, arh. Gheorghe Buda.


