Oferte locuri de munca top

Fonduri nerambursabile pentru microintreprinderi, de pana la 300 mii euro

O nouă schema de ajutor de minimis a intrat în vigoare pentru dezvoltarea microîntreprinderilor prin acordarea de fonduri nerambursabile prin Programul Tranziție Justă 2021-2027.

Zonele vizate de PTJ sunt județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș.

Valoarea finanțării nerambursabile acordate este de minimum 50.000 euro și maximum 300.000 euro per întreprindere unică.

Finanțarea nerambursabilă maximă acordată ca ajutor de minimis este de 90% din valoarea cheltuielilor eligibile finanțabile.

Schema se aplică în limita bugetului aprobat, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2028.

Plățile se vor realiza până la data de 31 decembrie 2029, în limita bugetului alocat.

Categoriile de activități eligibile

* Activități aferente activelor corporalev:

– achiziționarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, de natura mijloacelor fixe;

– achiziționarea de instalații/echipamente specifice în scopul implementării măsurilor care contribuie în mod substanțial la obiectivele de mediu, punctate în cadrul evaluării tehnice și financiare, în procent de maximum 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului;

– lucrări de construcție, modernizare, extindere a spațiilor de producție/prestare de servicii existente, inclusiv a utilităților generale aferente (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, PSI).

*Activități aferente activelor necorporale: brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice aferente investiției propuse, alte drepturi și active similare, utilizate exclusiv în domeniul de activitate vizat de proiect.

* Activități de organizare evenimente

* Activități de consultanță pentru pregătirea documentației de proiect

* Activități de proiectare pentru elaborarea documentațiilor aferente obiectivului de investiție

* Activități de asistență tehnică a proiectantului pe perioada implementării proiectului și de dirigenție de șantier

* Activități de cercetare, dezvoltare, inovare

* Activități specifice certificării / recertificării produselor, serviciilor, proceselor, de către un organism de certificare acreditat

* Certificarea / recertificarea sistemelor de management al calității (ISO 9001), al mediului (ISO 14001)/ EMAS, al siguranței alimentelor (ISO 22000), al sănătății și securității ocupaționale (ISO 45001), al securității informațiilor (ISO/IEC 27001), al energiei (ISO 50001), al calității pentru dispozitive medicale (ISO 13485), al serviciilor IT (ISO/IEC 20000), al responsabilității sociale (SA 8000), simple sau integrate

* Activități obligatorii de informare și publicitate aferente proiectului conform cerințelor de vizibilitate a proiectelor.

Categoriile de cheltuieli eligibile

* Cheltuieli cu echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice de natura mijloacelor fixe

* Cheltuieli cu instalații/echipamente specifice care contribuie în mod substanțial la obiectivele de mediu

* Cheltuieli aferente activelor necorporale (brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice în legătură cu obiectivul proiectului, alte cheltuieli pentru drepturi și active similare, utilizate exclusiv în domeniul de activitate vizat de proiect)

* Cheltuielile cu lucrări în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 907/2016, privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare:

* Cheltuieli pentru amenajarea terenului – se includ cheltuielile efectuate pentru pregătirea amplasamentului.

* Cheltuieli pentru amenajări pentru protecția mediului și aducerea terenului la starea inițială – se includ cheltuielile efectuate pentru lucrări și acțiuni de protecția mediului, inclusiv pentru refacerea cadrului natural după terminarea lucrărilor.

* Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții – se includ cheltuielile aferente asigurării cu utilitățile necesare funcționării obiectivului de investiție.

* Construcții și instalații – se includ cheltuieli aferente activităților de construire/modernizare/extindere a spațiilor de producție/prestare de servicii ale întreprinderii, respectiv cheltuielile aferente execuției tuturor obiectelor cuprinse în obiectivul de investiție.

* Cheltuieli pentru utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu și fără montaj.

* Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale – cuprind cheltuielile aferente montajului utilajelor tehnologice și al utilajelor incluse în instalațiile funcționale, inclusiv rețelele aferente necesare funcționării acestuia

* Cheltuieli cu organizarea de șantier – sunt eligibile în limita a 2,5% din valoarea investiției de bază

* Cheltuieli diverse și neprevăzute

* Cheltuielile cu servicii

* Cheltuieli aferente marjei de buget și pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preț.

 

 

Descărcați aici

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2025


Etichete:
Sus