Oferte locuri de munca top

Fonduri europene: in doua luni vor fi lansate peste 150 de apeluri

Peste 150 de apeluri, în valoare totală de 21,91 miliarde euro, vor fi lansate în august și septembrie.

Multe dintre ghidurile solicitantului sunt deja definitivate, conform declarațiilor ministrului Fondurilor Europene, Adrian Câciu.

Din valoarea totală, contribuția Uniunii Europene este de 12,85 miliarde euro.

Dintre apeluri ce urmează să fie lansate, prin cele opt programele naționale vor fi lansate 65 de apeluri în valoare de 17,54 miliarde de euro.

Alte 85, în valoare de 4,37 miliarde de euro, prin programele regionale.

Investițiile vizate adresează nevoile de dezvoltare ale României în sectoare precum:

* eficiența energetică

* dezvoltarea rețelelelor naționale de autostrăzi și căi ferate

* transportul public și infrastructura de metrou

* modernizarea drumurilor județene

* dezvoltarea IMM-urilor

* infrastructura și serviciile medicale

* inovarea și digitalizarea

* infrastructura serviciilor publice esențiale (apă, deșeuri etc.)

* protecția mediului

* educație

* incluziune socială

* antreprenoriat

* integrarea pe piața muncii.

Contract rutier, estimat la aproape 13 mil euro, primeste doua oferte

Mai mult de jumătate dintre apelurile programate pentru trimestrul al treilea 2023 vor fi lansate în luna august (81 de apeluri cu o valoare totală de 14,15 miliarde euro), atât prin programele naționale, cât și prin cele regionale.

În luna septembrie urmează să fie deschise aproximativ 61 de apeluri cu o valoare totală de aproximativ 4,6 miliarde de euro.

Pentru implementarea Politicii de Coeziune 2021-2027, România dispune de un buget în valoare de 46,44 miliarde euro, din care aproape 31 miliarde euro fonduri europene. Sumele alocate Politicii de Coeziune vor fi atrase prin 16 programe, 8 programe naționale și 8 regionale.

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2023

Revista Arena Constructiilor mai 2023

Sus