Oferte locuri de munca top

Fonduri europene 2021 – 2027: Contracte de 28 mld euro, semnate pana acum

Peste 3.700 de contracte de finanțare, în valoare totală eligibilă de circa 28 miliarde de euro au fost semnate până acum de către autoritățile de management care gestionează programele 2021 – 2027. Din această sumă 19 miliarde lei reprezintă contribuția UE.

Alocările dedicate României din fondurile europene aferente Politicii de Coeziune, în exercițiul financiar 2021- 2027 însumează 30,98 miliarde euro. La acestea se adaugă contribuția națională, programele ajungând astfel la un total de 44,43 miliarde euro.

Până în prezent, au fost deschise apeluri de proiecte în valoare totală eligibilă de aproape 33,4 miliarde euro (circa 22,3 miliarde euro contribuţie UE), ceea ce reprezintă aproximativ 72% din alocarea UE a programelor.

În cadrul acestor apeluri, au fost depuse 13.583 proiecte, în valoare totală eligibilă de circa 57 miliarde euro, din care 36 miliarde euro contribuţie UE (117% raportat la alocarea UE a programelor).

Pe lângă cele 3.702 contracte semnate deja, se mai află în proces de contractare 820 proiecte, în valoare totală eligibilă de 3,2 miliarde euro (2 miliarde euro contribuție UE), conform reprezentanților Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Situația 2014 – 2020: Plățile s-au ridicat la 31 miliarde de euro

În perioada de programare 2014 – 2020 au fost semnate 16.792 contracte de finanțare, în valoare totală de 41 miliarde euro, din care 33 miliarde euro contribuție UE, reprezentând 138% din alocarea UE aferentă programelor operaționale din Politica de Coeziune

Plățile totale efectuate în cadrul acestor contracte însumează 31 miliarde euro, din care circa  27 miliarde euro reprezintă contribuție UE (113% – inclusiv suprarezervarea).

Conform statisticilor Comisiei Europene, privind valorile absolute ale fondurilor primite pentru programele sprijinite prin Politica de Coeziune, România se situează pe locul al patrulea între cele 27 de state membre, cu 24 miliarde euro total sume primite.

În cadrul exercițiului financiar 2021 – 2027, fondurile europene nerambursabile aferente Politicii de Coeziune pot fi acordate prin 8 programe naționale și 8 programe regionale, care vizează finanțarea unor acțiuni privind: infrastructura de transport, energie și eficiență energetică, managementul riscurilor și dezastrelor, biodiversitate, dezvoltare/regenerare și mobilitate urbană, cultură, turism, cercetare, dezvoltare, inovare, digitalizare, educație, combaterea sărăciei, capital uman pentru piața muncii, creșterea competitivității și productivității IMM-urilor, investiții în infrastructuri spitalicești publice, apă si apă uzată, calitatea aerului, economia circulară, etc.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024


Sus