Oferte locuri de munca top

Firmele de consultanta in constructii, autorizate de catre ISC?

Cele mai recente propuneri de modificare a legii calitatii in constructii au in vedere ca firmele de consultanta sa faca parte dintre factorii implicati in procesul de obtinere a unei constructii de calitate.

In acest sens, un proiect legislativ propune sa fie stabilite mai multe obligatii si raspunderi ale firmelor de consultanta.

O alta modificare prevede ca Inspectoratul de Stat in Constructii sa poata elabora si aproba formularele pentru rapoartele zilnice si periodice, procesele verbale si alte documente de intocmit in diferitele faze ale executiei unei constructii. Acestea cu scopul de a facilita procedurile in executia constructiilor si pentru a usura modul de urmarire a acestora.

Propunerea legislativa, inaintata de un grup de senatori si deputati de la mai multe partide politice, se afla la Senat pentru dezbatere.

Referitor la aceasta propunere, domnul Sorin Oprea, cu o activitate de 19 ani in calitate de diriginte de santier autorizat ISC in mai multe domenii in constructii, considera ca initiativa ca activitatea de consultanta in constructii este bine sa fie reglementata, insa nu oricum:

„Firmele de consultanta in constructii trebuie sa fie autorizate de catre ISC, nu in sensul in care sunt autorizati specialistii (RTE si Diriginti de santier), ci in baza unui dosar de evaluare cu niste conditii minime printre care managerul respectivei firme sa fie un specialist atestat ISC sau MLPAT sau sa aiba 1-2 angati specialisti in constructii (termen generic pt toate domeniile), restul specialistilor putand fi cu contracte de colaborare, altfel ajungem de unde am plecat adica cum se intampla acum: vine un domn bine imbracat care nu are nicio treaba cu constructiile insa are firma de consultanta, isi angajeaza dirigintii de santier pe care ii plateste de regula foarte prost , nu are niciun fel de relatie profesionala cu acestia decat cea financiara, cei din urma isi fac treaba sau nu si-o fac si de aici apar toate problemele.

Ideea este ca trebuie sa existe in fiecare firma de consultanta in constructii un pilon de specialisti atestati/autorizati care sa aiba pregatirea si capacitatea necesara pentru a stapani intreg mecanismul verificare si control a activitatii de consultanta.

Luati, va rog, exemplul ANRE , toate firmele care lucreaza in acest domeniu sunt autorizate ANRE, ca sunt de proiectare sau executie si care sunt conditiile de autorizare? Tocmai personalul si dotarea (in cazul celor de executie). Daca intr-adevar doriti sa realizati un lucru bun cu aceasta lege si sa ajutati in adevaratul sens al cuvantului beneficiarii de constructii (private sau publice) faceti ca aceste firme de consultanta sa fie autorizate. Altfel cu parere de rau va spun nu se va inregistra niciun progres in ceea ce priveste imbunatatirea sistemului calitatii in constructii”.

Despre formulare si cartea tehnica a constructiei

Domnul Sorin Oprea continua prin a relata despre tipul formularelor folosite si de modul de intocmire a cartii tehnice a constructiei. „Din pacate, aici este un haos general fiecare foloseste ce model de formular doreste, dar mai grav este ca peste 80% din firmele de constructii nu cunosc modul de intocmire a cartii tehnice a constructiei, asta insemnand ca nu stiu ca pentru fiecare faza de executie trebuie sa intocmesti anumite procese verbale la care trebuie sa atasezi anumite documente (calitate, rapoarte de incercari, avize, etc), toate acestea fiind prevazute in reglementarile tehnice specifice. Firmele de constructii, insa, de regula nu dau importanta cuvenita si se ajunge ca la finalul unei constructii sa nu existe toate informatiile edificarii acelei constructii generand mari probleme in privinta intretinerii si exploatarii in conditii optime a acesteia. De ce se intampla toate acestea? Simplu, pentru ca nu exista o abordare unitara pentru fiecare domeniu de constructii si instalatii in ceea ce priveste modul de elaborare a documentelor pe faze de executie asa cum sunt ele reglementate prin normativele tehnice.”

Aplicatia Cartea tehnica a constructiei

„Avand in spate experienta atator ani de dirigentie de santier si studiind principalele reglementari tehnice , dupa o munca de 2 ani am reusit sa realizez o inovatie, un soft (aplicatie) care se numeste K-Book-Cartea tehnica a constructiei, unic in Romania (inregistrat la ORDA si OSIM) care realizeaza un mod unitar, respectand reglementarile tehnice , de elaborare a tuturor documentelor si intocmirea cartii tehnice a constructiei in conformitate cu HG 273/1994 modificata cu H.G.343/2017. Sincer, mi-ar placea ca ISC sa aprecieze si sa imbratiseze aceasta aplicatie ca ulterior sa gasim o modaliate de colaborare sa o putem aplica la nivel national si sa devina o componenta a sistemului calitatii in constructii, insa sincer nu-mi fac prea mari sperante”, concluzioneaza domnul Sorin Oprea.

 

 

 

Citiți și:

Asociere pentru construirea a 366 apartamente, in Capitală

Ce lucrari sunt prevazute pentru reamenajarea unui parc din Capital

A fost autorizat un proiect cu locuinte oferite spre inchiriere

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/ iunie 2019

5 Comentarii

  1. Marius Gaitan said:

    Ideea abordarii standardizate a managementului proiectelor de constructii impreuna cu autorizarea persoanelor care fac consultanta in constructii (si chiar a persoanelor care detin o firma de constructii, respectiv necesitatea ca aceste persoane sa aiba studii superioare in constructii civile, industriale, agricole, drumuri si poduri, instalatii , arhitectura … etc. ) este foarte buna. Actiunea initiata este deasemeni una de bun augur, deoarece, plecand de la contractare , gestionare si finalizare a unei constructii, existenta unor forme de documente (contracte, Registrul Zilnic, Cartea Constructiei … etc.) reprezinta o necesitate stingenta. Tot la fel de util este ca aceste documente sa fie dezvoltate si agreate de grupuri profesionale multidisciplinare din domeniul constructiilor, pe baza unor dezbateri, sesiuni publice … etc. si nu create de catre o singura persoana si apoi impuse fortat. Nu incurajez actiunile unor senatori sau deputati de a crea produse software pe care ulterior sa incerce sa le impuna prin lege ca fiind obligatorii deoarece aceasta este impotriva liberei concurente.

  2. Ana said:

    Care este utilitatea firmelor de consultanta?? urmarirea implementarii oricarui proiect este obligatia si raspunderea profesionala a proiectantilor si a dirigintilor de santier.. orice modificare a proiectului se face conform dispozitiilor date de proiectant.. tot el e responsabil apoi pentru urmarirea implementarii proiectului.. acesti „consultanti” ce rapoarte fac?? in ce scop? ca raspunderea nu e a lor, ei nu au autoritatea sa constate ca proiectul a fost respectat.. nici macar nu sunt de profesie.. tot demersul este o birocratie suplimentara!

    • alin stanca said:

      Din pacate Ana, ai dreptate.
      Consultanta in domeniul constructiilor se refera strict la urmarirea derularii intregului proces de realizare a procesului investitional, care include si aspectul executiei lucrarilor de constructii.
      Insa, datorita modului in care se desfasoara procesul de executie a lucrarilor de constructii, a lipsei de seriozitate a celor responsabili de lucrarile la care sunt angajati, dar mai ales de modul in care se desfasoara procesul investitional, aria consultantei in constructii este necesar a fi extins.
      Consultanta in constructii reprezinta de fapt legatura dintre Beneficiar/Investitor si Constructor, mai bine spus al tuturor factorilor interesati.
      Legat de aspectul birocratizarii acestui domeniu, nu pot spune ca sunt in totalitate de acord, pentru ca din nou adaugam documente ,probabil stampile, semnaturi….care nu fac altceva decat sa ingreuneze lucrurile

  3. ADRIAN BUNESCU said:

    Cu asta ne vom confrunta pana cand acesti presupusi dezvoltatori vor raspunde pentru aceea ce vand. Dar nimeni nu doreste asta in Romania. Ne complicam existenta cu formulare si stampile inutile. Se dezvolta proiecte pe firme care dispar dupa vanzarea proiectelor. pe cine mai tragi la raspundere ? Cine mai sustine garantiile? Pe acei prost platiti „specialisti” iar „dezvoltatorul” sta in Caraibe? Asta este normalitatea romaneasca

  4. Firma de constructii said:

    Rolul unui consultant in constructii este sa impiedice dezvoltarea proiectului intr-un mod eronat care ar aduce prejudicii beneficiarului si sa-i ofere acestuia informatiile de care are nevoie pentru a intelege cea ce vrea si ce cere. Ne putem imagina ca beneficiarul nu are experienta in domeniu, drept urmare pot exista momente in care nu stie ce vrea. Aici intervine consultantul, ofera informatiile necesare si îi protejeaza interesele asta daca consultantul nu este si executant.

Sus