Solplanet x AeroFix

Firma Gabrielei Firea va primi peste 200 mii lei pentru un teren

La distanță de câteva luni de la lansarea proiectului de HG privind declanșarea exproprierilor suplimentare pentru construirea autostrăzii București – Brașov, tronsonul București – Ploiești, acesta a intrat în vigoare prin publicarea în Monitorul Oficial

Printre terenurile care vor fi despăgubite se află și cei 550 mp care aparțin firmei Tudor Imob Media SRL. Tudor Imob Media SRL este deținută de Gabriela Firea (50%), alături de Lucia-Veronica Salem, Ligia Gheorghe și Tudor-Stefan Firea. Firma va beneficia de cea mai mare valoare a despăgubirilor, în valoare de 201.553 lei.

În total, cuantumul alocat despăgubirilor ajunge la 603.439 lei, pentru o suprafață de teren de 2.406 mp.

Aceste exproprieri suplimentare s-au dovedit a fi necesare întrucât, conform Proiectului Tehnic al autostrăzii , s-a stabilit că trebuie restabilită legătura între strada Cumpenei și strada Popasului.

Oficialii spun că asigurarea continuităţii străzii Cumpenei este necesară şi obligatorie întrucât face posibil accesul locatarilor la cartierul Cumpenei din strada Popasului (Oraşul Voluntari), soluţie avizată prin Avizul C.T.E. – C.N.A.I.R. – S.A. nr. 4771 emis în data de 2 august 2018.

În vederea realizării lucrărilor de restabilire a legăturii între strada Cumpenei și strada Popasului este necesară ocuparea unei suprafeţei totale de teren de 2.406 mp, aferentă unui număr de 9 terenuri aflate pe raza localităţii Voluntari, la km 2 + 500 de pe tronsonul Bucureşti – Ploieşti a Autostrăzii Bucureşti-Braşov.

 

 

Citiți și:

Procedura de atribuire, anulata de trei ori din cauza valorii subestimate

Proiecte cu 12 blocuri, in pregatire

5 mil euro pentru reabilitarea unui drum judetean

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018

 

 

 

 

Sus