Oferte locuri de munca top

Filarmonica „Moldova” Iași va fi modernizata cu fonduri europene

Mai multe proiecte de investiții, esențiale pentru dezvoltarea județului Iași, au fost aprobate de către Consiliul Județean Iași.

Unul dintre cele mai importante demersuri vizează reabilitarea și modernizarea Filarmonicii „Moldova” Iași, care va beneficia de finanțare europeană, prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027, Prioritatea 7 – „O regiune mai atractivă”.

Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași (lider de proiect) și Arhiepiscopia Iașilor.

Valoarea totală a investiției se ridică la peste 89 milioane de lei, dintre care: 38,5 milioane de lei sunt cheltuieli eligibile și 50 de milioane de lei reprezintă cheltuieli neeligibile, care vor fi acoperite din bugetul Consiliului Județean Iași.

Consilierii județeni au aprobat și lista proiectelor câștigătoare din cadrul Programului Județean de Dezvoltare Economico-Socială – sesiunea 2025, pe trei componente importante: modernizarea piețelor, târgurilor și oboarelor, reabilitarea și dotarea parcurilor de joacă pentru copii și tineret, achiziția de microbuze pentru transportul elevilor.

TOPUL CONSTRUCTORILOR: Marii constructori romani prind avant

Pentru Componenta A – Piețe și târguri agroalimentare, vor beneficia de finanțare pentru modernizarea piețelor locale:  Orașul Târgu Frumos, Comuna Belcești, Comuna Dagâța.

Alte 10 localități vor construi sau moderniza parcuri pentru copii și tineret:  Răducăneni, Costuleni, Scobinți, Țibănești, Podu Iloaiei, Popricani, Valea Lupului, Ungheni, Ruginoasa și Dolhești.

Pentru a sprijini accesul copiilor la educație, 10 UAT-uri vor achiziționa microbuze școlare:  Răducăneni, Podu Iloaiei, Popricani, Valea Lupului, Holboca, Aroneanu, Bălțați, Șcheia, Miroslovești și Ciortești prin Programul Județean de Dezvoltare Economico-Socială.

„Prin proiectele aprobate astăzi transmitem un mesaj clar: dezvoltarea județului Iași nu se face prin vorbe, ci prin fapte concrete, prin investiții consecvente și prin parteneriate” a menționat Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2025


Etichete:
Sus