Oferte locuri de munca top

FForumul Român de Eficiență Energetică 2014: “În sprijinul consumatorului final din România”

62_newsletter new eficienta new headerOportunitățile și provocările implementării de programe de eficiență energetică ca parte integrantă a următoarei etape în strategia energetică a României reprezintă punctul central al dezbaterilor din cadrul Forumului Român de Eficiență Energetică 2014 organizat de către Asociația Română pentru Promovarea Eficienței Energetice (ARPEE) și GOVNET Conferences în data de 9 Octombrie, 2014, începând cu ora 08:30 am, la Hotelul InterContinental din București.

Odată cu adoptarea legii 121/2014 care transpune în legislația românească Directiva UE/27/2012 a Parlamentului European, România trebuie să-și actualizeze Planul Național de Acțiune în Domeniul Eficienței Energetice și să se alinieze la strategia comunitară de eficientizare energetică.

Astfel, reprezentanți ai ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei), Departamentul pentru Energie sau Comisia pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților vor prezenta cele mai noi informații menite să faciliteze adoptarea de programe de eficiență energetică în conformitate cu ultimele prevederi.

Discuțiile vor fi structurate pe trei paliere de activitate: sectorul industrial, cogenerarea si clădirile, oferind soluții și oportunități atât tehnice, cât și din punctul de vedere al finanțării pentru creșterea eficienței energetice. În același timp, dezbaterile vor urmări noile direcții în piața de energie și în dezvoltarea serviciilor energetice, conferința coordonată de ARPEE în parteneriat cu GOVNET Conferences oferind o platformă interactivă de discuții între companiile din sectorul privat și delegați ai Guvernului și ai organismelor de reglementare în domeniu.

Despre GOVNET
GOVNET este un canal media independent ce furnizează informații concentrate pe realitatea economico-politică și pe climatul de afaceri ale României și totodată, organizator de evenimente, prin GOVNET Conferences. Obiectivul nostru este să fim o sursă reală de informații și de analize specifice din zona de business pentru cei interesați să investească în țara noastră și căutăm să promovăm parteneriate prin intermediul unei platforme ce vizează evenimente de înalt nivel și conferințe de afaceri.

Agenda evenimentului poate fi accesată aici: http://govnet.ro/Romanian-Energy-Efficiency-Forum-2014

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm contactați:

Adrian Ion
Publisher
Tel: 021 210 52 87
adrian.ion@govnet.ro
www.govnet.ro

Sus