Oferte locuri de munca top

Fara copii inutile ale actelor depuse la institutiile de stat

Vor fi facilitate achizițiile de locuințe, schimbarea cărții de identitate sau înscrierea în evidențele fiscale a unui mijloc de transport prin aplicarea unor noi prevederi legislative.

Eliminarea schimburilor inutile de documente între stat și cetățean a fost votată ieri de senatori, proiectul legislativ urmând să fie supus și dezbaterii Camerei Deputaților.

Propunerea, care a avut 119 voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere, a fost trimisă la Camera Deputaților. Comisiile de specialitate ale Senatului au adus emis numai avize favorabile.

Conform modificărilor, instituțiile publice nu vor mai putea să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public.

În schimb, instituțiile vor solicita entităților care au emis aceste documente în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public.

Inițiatorii, mai mulți deputați și senatori PNL și USR PLUS, susțin că în România se pierd zilnic ore întregi alergând pe la instituții, făcând copii de buletin, arătând certificate de naștere în original sau certificate de urbanism.

Acest demers vine așadar în sprijinul cetățenilor şi, totodată, este un nou impuls pentru reforma și modernizarea administrației publice.

Prevederile pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative ar urma să intre în vigoare de la data de 1 ianuarie 2022, dacă vor trece de Camera Deputaților și dacă va fi aprobată de Klaus Iohannis.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2021

Sus