Guvernul urmează să aprobe în sedința de azi declanşarea unor exproprieri suplimentare în cadrul proiectului pentru construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti Ploiesti.
Proiectul presupune introducerea pe lista exproprierilor a două proprietăţi din Bucureşti, sectorul 2.
Astfel va intra în coridorul de expropriere un fost canton CFR cu suprafaţa de 83 de mp pentru care statul va plăti o despăgubire de 125 de mii de lei. La aceasta se adaugă două clădiri cu suprafaţa de 33, respective 21 mp şi două amenajări hidrotehnice aflate în proprietatea Kroi Impex SRL Bucureşti. Pentru aceste imobile vor fi achitate despăgubiri de peste 75 de mii de lei.
Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirii pentru imobilele proprietate privată se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2017. Banii se virează de către Ministerul Transporturilor, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. la dispoziţia proprietarilor de imobile.
Lista cu imobile proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării „Construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti-Ploieşti” include proprietăţi de pe teritoriul localităţilor Bărcăneşti, Berceni, Râfov, Dumbrava, Drăgăneşti, Olari, Gherghiţa şi Balta Doamnei din judeţul Prahova, al localităţilor Nuci, Gruiu, Snagov, Moara Vlăsiei, Dascălu, Voluntari şi Ştefăneştii de Jos din judeţul Ilfov şi al sectorului 2 din municipiului Bucureşti.
Proiectul de autostradă pentru traseul Bucureşti-Braşov are un buget aprobat în 2006 la peste 8,2 miliarde de lei. Modifcările listelor pentru expropriere nu necesită modificarea bugetului.
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iul-aug 2017 (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!