Noul guvern al Belgiei a schimbat definitiv direcția de eliminare treptată a energiei nucleare.
Italia pregătește terenul pentru revenirea la energia nucleară – la 35 de ani de la închiderea ultimei sale centrale, conform Euractiv.com.
Ambele țări s-au alăturat recent unei alianțe franceze pentru a promova politici pronucleare în UE.
Acest grup nu a fost niciodată mai puternic, 14 țări semnând până astăzi.
Poate cea mai vizibilă absență din alianță este cea a Spaniei, una dintre cele 12 țări ale UE care au centrale nucleare operaționale, dar care se poziționează din ce în ce mai mult ca o putere a energiei eoliene și solare.
Însă frontul antinuclear slăbește, existând semne că până și Germania este pregătită să- și atenueze opoziția de lungă durată de la Bruxelles față de orice politică pronucleară la nivel UE – darămite față de subvenții.
Prietenos cu fisiunea
Întrucât beligeranța Rusiei a concentrat atenția asupra necesității de a reduce dependența de furnizorii nesiguri de combustibili fosili, evoluțiile recente ale politicilor sugerează că atât Comisia Europeană, cât și legiuitorii UE, în sens mai larg, se împrietenesc cu fisiunea nucleară.
Sprijinul politic pentru producția de tehnologie nucleară în cadrul Legii privind industria cu emisii net zero și lansarea unei alianțe industriale a UE pentru dezvoltarea de reactoare modulare mici (SMR) sunt doar două exemple în acest sens.
Însă, chiar și cu astfel de semnale pozitive și cu bunăvoința pe care o implică, succesul oricărei renașteri nucleare europene depinde în continuare de capacitatea UE de a coordona regulile de acordare a licențelor, de a evita crearea de noi dependențe de puteri străine și de a găsi un rol echilibrat pentru campioana sa în domeniul energiei nucleare, Franța.
Probleme cu gigantul nuclear al UE
Cu 57 de reactoare și un program major de dezvoltare a centralelor nucleare, Parisul se consideră a fi liderul ambițiilor nucleare ale Europei.
Însă, în ultimii ani, gigantul energetic francez EDF, susținut de stat, a pierdut cel puțin câteva contracte majore pentru proiecte de reactoare în cadrul UE.
Prima centrală nucleară dezvoltată în Polonia a fost asigurată de compania americană Westinghouse, iar Washingtonul a obținut ulterior o promisiune de la Bruxelles care ar putea însemna achiziționarea de mai multă tehnologie energetică americană.
În Cehia, eforturile susținute ale EDF de a invalida o licitație câștigată de un competitor sud-coreean au dus la un incident diplomatic.
Vicepreședintele Comisiei, Stéphane Séjourné, de origine franceză, a dat tonul EDF într-o încercare nereușită de a obține suspendarea semnării contractului de către autoritățile cehe pe motivul presupusei utilizări ilegale de subvenții străine.
Bătălia juridică a EDF a reușit doar să provoace furie la Praga înainte ca aceasta să semneze cu coreenii.
Toate acestea sugerează că, în absența unui stimul industrial direct din partea UE sau a unei forme de protecționism, companiile non-europene sunt destul de capabile să depună oferte de succes pentru proiecte nucleare europene.
Acest lucru riscă să facă Europa mai dependentă de țările terțe pentru aprovizionarea cu energie – opusul obiectivului declarat al Comisiei Europene.
Pierderea avantajului competitiv?
Deși rămâne de văzut dacă industria nucleară a UE poate concura pe scena mondială, aceasta a rămas cu siguranță în urmă în ceea ce privește numărul de proiecte.
Agenția Internațională pentru Energie (IEA) a semnalat în ianuarie că, dintre cele 52 de reactoare a căror construcție a început din 2017, aproape toate, cu excepția a patru, sunt de proiectare chinezească sau rusească.
Dintre aceste patru, două sunt coreene, construite cu tehnologie locală, și două britanice, deși de proiectare europeană.
Merită reamintit faptul că EDF a înregistrat unele succese în străinătate, contribuind la construirea a două reactoare în China în anii 2010 și tocmai a obținut contractul pentru o nouă centrală nucleară în Regatul Unit – al cărei buget este deja dublu față de estimarea inițială.
Construcția de către EDF a unei alte centrale electrice britanice, Hinkley Point C, a fost afectată de depășiri de costuri și întârzieri majore și este doar un exemplu al dificultății infame de a construi noi reactoare la timp și la buget. Se pare că în special în Europa.
Alte exemple includ centrala franceză Flamanville 3, operațională în 2024 în loc de 2012, și centrala finlandeză Olkiluoto 3, care a început să alimenteze rețeaua în 2022 în loc de 2009, așa cum era planificat.
Costurile uriașe, timpul lung de construire și întârzierile proiectelor sunt argumente puternice pentru activiștii antinucleari care susțin că sursele regenerabile costă mai puțin, se construiesc mai rapid și nu au problema deșeurilor radioactive – deși problemele legate de producția lor intermitentă de energie nu au fost încă rezolvate în mod corespunzător.
Compromisul Trump
Fie că este vorba de baterii, mașini electrice sau panouri solare, UE încearcă să stimuleze producția locală.
În ceea ce privește energia nucleară, însă, se pare că blocul comunitar a cedat deja către SUA o parte din piață.
Pentru a evita o creștere abruptă a tarifelor americane amenințată de președintele Donald Trump, UE a promis să cumpere energie americană în valoare de 750 de miliarde de dolari în următorii trei ani.
Aceasta include aprovizionarea cu combustibil nuclear, dar și „investițiile, serviciile și exporturile SUA în tehnologia energetică către UE, în special în sectorul nuclear pentru reactoarele convenționale și reactoarele modulare mici”, a declarat Comisia în iulie.
Angajamentul făcea referire la „indicii clare” deja existente că firme americane sunt implicate în proiecte, a declarat Comisia.
Nu există prea multe îndoieli că o renaștere a energiei nucleare este în curs de desfășurare în Europa și în întreaga lume.
Rămâne însă de văzut cât de mult din ea poate fi sau va fi realizată în Europa.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2025
