Realizarea drumului expres Suceava – Siret are întârzieri încă din etapa de proiectare.
Din cauza mobilizării slabe, CNAIR a emis un certificat negativ proiectantului.
Reprezentanții CNAIR susțin că au survenit întârzieri în contract ca urmare a mobilizării insuficiente a prestatorului în ceea ce privește realizarea investigațiilor geotehnice.
Contractul de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului de execuție a fost semnat în septembrie 2020 de CNAIR cu asocierea Search Corporation SRL – Egis Romania SRL – Egis International SAS.
Beneficiarul a emis ordinul de mobilizare a tuturor utilajelor / echipamentelor de foraj, în data de 12 octombrie 2021.
Prestatorul nu a mobilizat toate categoriile de utilaje / echipamente în termenul menționat în cadrul Ordinului de mobilizare, respectiv data de 18 octombrie 2021.
În conformitate cu Graficul de activități Gantt asumat de către prestator, perioada de realizare a Studiului Geotehnic era de trei luni.
De la data demarării investigațiilor geotehnice (24 august 2021) a fost inregistrată o perioadă de aproximativ 29 luni, în care investigațiile geotehnice sunt realizate în procent de aproximativ 99%.
Conform datelor contractuale, Studiul de Fezabilitate trebuia livrat pe 8 februarie 2024. Proiectul pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire trebuie livrat pe 1 iunie 2024, iar Proiectul Tehnic de Execuție pe 26 septembrie 2024.
Oferta castigatoare a unui contract rutier de 10 mil euro va fi reevaluata
În ianuarie 2023 valoarea contractului a fost majorată cu 17,55 % din prețul contractului inițial, ajungând la 11.863.768 lei, fără TVA.
Obiectul contractului
* Studiu de Fezabilitate (Analiza Multicriterială de Traseu, Studiu Geotehnic, Studiu Arheologic, Documentația pentru Ocuparea Terenurilor, Studiul de evaluare a Impactului asupra Mediului)
- Proiect pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire
- Proiect Tehnic de Execuție
- Asistența tehnică acordată beneficiarului în perioada derulării procedurii de licitație pentru lucrări
- Asistența tehnică acordată beneficiarului în vederea depunerii și aprobării aplicației de finanțare.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023