Oferte locuri de munca top

Drumul expres Satu Mare – Oar: CNAIR va reevalua oferta constructorului turc

Semnarea contractului pentru construirea drumului expres Satu Mare – Oar va mai întârzia. Aceasta deoarece urmează să fie reevaluată oferta depusă de către constructorul turc în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea acestui contract.

Consiliul Național de Soluționare a Cotestațiilor (CNSC) a admis contestația depusă de ofertantul Onur Taahhut Tașimacilik Inșaat Ticaret Ve Sanayi A.Ș, dar a respins-o pe cea depusă de asocierea Automagistral-Pivden SRL, X-Way Infrastructure SRL.

Totodată, CNSC a dispus reevaluarea ofertei depusă de Onur.

Oferta desemnată câștigătoare de către CNAIR a fost cea a asocierii Construcții Erbașu. Valoarea acestei oferte este de 720,48 milioane de lei fără TVA.

Prin contestația depusă, constructorul turc Onur a solicitat anularea raportului procedurii și reevaluarea ofertei sale, susținând că a fost în mod eronat declarată neconformă.

În contestație se menționează: „CNAIR a apreciat în mod eronat că inginerul diplomat în căi ferate, drumuri și poduri nominalizat de ONUR ca «șef de șantier specializat în lucrări de poduri» nu are experiența necesară. Expertul a activat inclusiv în cadrul Freyrom SA, sucursala din România a Freyssinet, companie de construcții recunoscută mondial pentru expertiza sa de peste șapte decenii în domeniul construcției și reabilitării de poduri.”

Contestatorul ucrainean, Automagistral Pivden, a cerut CNSC declararea neconformă a ofertei câștigătoare și să i se acorde accesul la informațiile dosarului achiziției. Reprezentanții constructorului susțin că documentele din oferta depusă de ofertantul câștigător la care nu au avut acces au fost calificate de Autoritatea Contractantă în mod eronat și nelegal ca fiind confidențiale. Însă CNSC nu i-a dat dreptate.

Deciziile Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor pot fi atacate cu plângere la instanţa judecătorească în termen de 10 zile de la comunicare. Instanţa competentă este curtea de apel în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea contractantă.

Drumul Expres va străbate zonele administrative Satu Mare și Vetiș, iar pentru construcția lui sunt prevăzute următoarele caracteristici principale:

– 10,831 km de drum expres;

– 4,031 km drum de legătură între Drumul Expres Satu Mare – Oar și DN19.

Pe traseu vor fi construite două noduri rutiere, două parcări și un Centru de Întreținere și Control (CIC).

Finanțarea se va face din fonduri europene, prin Programul Transport 2021 – 2027.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2025

Revista Arena Constructiilor aprilie 2025


Etichete:
Onur  CNAIR  Drumul expres Satu Mare – Oar  
Sus