Oferte locuri de munca top

Drumul Expres Focsani – Braila: Luna aceasta ar putea fi desemnat castigatorul

Procedura de atribuire a contractului pentru proiectarea și execuția drumului expres Focșani – Brăila este în faza finală. Evaluarea financiară este în curs, iar desemnarea câștigătorului este așteptată în perioada următoare.

Deși perioada pentru depunerea ofertelor s-a încheiat la începutul acestui an, perioada pentru evaluarea ofertelor a tot fost prelungită.

Durata este influențată și de durata răspunsurilor la solicitările de clarificare pe care autoritatea contractantă le-a transmis ofertanților, ne-a transmis Alex Lancuzov, purtătorul de cuvânt al CNIR.

De regulă, evaluarea financiară se realizează în aproximativ două săptămâni.

Dacă ofertele respectă cerințele tehnice și nu apar neconcordanțe în privința prețurilor, contractul ar putea fi atribuit chiar în această lună.

Totuși, în anumite situații, perioada de clarificări se poate prelungi, autoritatea contractantă fiind obligată să solicite mai multe clarificări constructorilor.

O astfel de situație se poate întâmpla dacă un constructor depune o ofertă semnificativ mai mică față de valoarea estimată: spre exemplu, 79% din prețul estimat. Autoritatea este în acest caz obligată să solicite clarificări suplimentare pentru a verifica modul în care a fost calculat costul propus.

Situații similare au fost înregistrate și în alte proiecte majore de infrastructură.

Un exemplu este lotul 2A al Autostrăzii A8, unde un constructor a venit cu un preț de aproximativ 80% din valoarea estimată, ceea ce a determinat analizarea detaliată a propunerii. Așa se explică anumite prelungiri ale perioadei de evaluare.

Astfel de verificări sunt proceduri standard, menite să asigure că lucrările pot fi executate la parametrii contractuali și că prețul nu compromite calitatea sau termenele asumate.

Proiectul DX Focșani – Brăila este finanțat din Programul Transport 2021 – 2027.

În condițiile prezentate de Guvernul României și dat fiind faptul că PT trebuie cofinanțat de către stat în procent de 60%, râmâne incertă posibilitatea de finanțare a acestui nou drum expres.

Cinci oferte au fost depuse de constructori din România, Bulgaria și Italia pentru atribuirea contractului de proiectare și execuția lucrărilor de construire a Drumului Expres Focșani – Brăila. Valoarea estimată a acestui contract se ridică la 5,3 miliarde lei, fără TVA.

Durata de realizare este de trei ani și jumătate: șase luni pentru proiectare și trei ani pentru etapa de execuție.

Chiar dacă CNIR a decis licitarea într-un singur lot, viitorul antreprenor va putea deschide circulația pe segmente de drum funcționale independent.

În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte:

* Ofertant unic Webuild Spa-Milano (Italia)

* Asocierea Trace Group Hold (lider, Bulgaria), Tancrad-Citadina 98, Add Global Design, Creative Road Design-Primacons Group SRL – Drum Asfalt-Olroad Construct

* Asocierea SA&PE Construct (lider, România), Spedition UMB, Tehnostrade SRL, Arcada Company

* Asocierea Coni (lider, România), Pimk TQM Management

* Asocierea Danlin XXL (lider, România), Intertranscom Impex SRL, Groma Hold LTD.

Drumul Expres Focșani-Brăila, cu lungime de 73 kilometri, va asigura legătura între Autostrada Moldovei Ploiești-Pașcani (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila-Galați (DEx 6), Tulcea și Constanța.

Oferta financiară are o pondere de 40%, iar oferta tehnică 60%.

Drumul Expres Focșani-Brăila va avea două benzi pe sens (4 x 3,50 metri), bandă mediană (lățime 3 metri), acostament consolidat (2 x 2,25 m) și parapete de beton tip New Jersey pentru zona mediană.

Pe traseul din județele Vrancea și Brăila sunt prevăzute 57 de structuri (poduri și pasaje) și șase noduri rutiere: Focșani (intersecție A 7), Milcovul (DN 23 A), Măicănești (DN 23), Corbu (DN 23), Siliștea (DJ 221 C), Nodul rutier Brăila (intersecție Drum Expres Buzău-Brăila)

Garanția lucrărilor este de 5 ani.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2025

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2025


Etichete:
Sus