Oferte locuri de munca top

Drumarii: Nu putem repara drumurile in ritmul in care sunt distruse

Drumarii nu pot repara drumurile în ritmul în care unii transportatori le distrug, semnalează Sindicatul Drumarilor „Elie Radu” într-o scrisoare adresată ministrului Transporturilor.

Drumurile sunt distruse de transportatorii care depășesc gabaritul admis.

Sindicatul solicită modificarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2011 şi efectuarea unui control real asupra transporturilor agabaritice.

”Considerăm că instituția responsabilă de repararea și modernizarea drumurilor este cea mai în măsură să îi controleze pe cei care, nerespectând legea, le pot distruge”, susțin sindicaliștii.

Prin Ordonanța din 2011 a fost înființat Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), organism care a preluat activitatea de control pe reţeaua internă. Verificările erau efectuate, până în acel an, de către salariații proprii ai CNAIR. În luna septembrie 2011, CNAIR avea câte un cântar pentru fiecare secţie de drumuri naţionale, respectiv pentru fiecare Direcţie Regională de Drumuri şi Poduri. Astfel, în total, erau peste 50 de cântare.

Peste 14 mil euro pentru reconstructia unui viaduct

Prin înfiinţarea ISCTR, logistica şi personalul specializat nu au fost preluate, iar ISCTR, după 10 ani, nu are nici măcar 20 de cântare în dotare.

Ca urmare, drumarii solicită:

– modificarea legislaţiei, astfel încât salariaţii sindicatului să poată verifica şi amenda transporturile agabaritice neautorizate;

– achiziţionarea de instalaţii care sesizează şi alarmează în privinţa transporturilor agabaritice aşa cum se procedează în alte ţări din Europa.

În prezent CNAIR are montaţi contori clasificatori care furnizează date referitoare la greutatea totală a autovehiculelor care circulă pe autostrăzi şi drumurile naţionale.

Din analiza datelor furnizate de un contor Peek, montat pe autostrada A1, a fost constatat faptul că majoritatea autovehiculelor de transport au o greutate cuprinsă între 55 şi 80 tone, în condiţiile în care greutatea maximă admisă este de 40 tone.

Acesta este unul dintre punctele din scrisoarea adresată ministrului Transporturilor. Pe data de 18 ianuarie 2022 a avut loc o întâlnire cu domnul Sorin Grindeanu şi doamna Mariana Ioniţă, fosta şefă a CNAIR, actualmente secretar general în Ministerul Transporturilor.

Aceasta a spus că este de acord cu propunerea sindicală şi că se lucrează la o propunere legislativă în acest sens, însă există doar o propunere de majorare a amenzilor pentru transportatorii care depăşesc gabaritul admis.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

2 Comentarii

  1. Dan Copacian said:

    Dacă după 10 ani, de la înfiinţarea ISCTR, rezultatele indică o involuţie, înseamnă că ORDONANȚA din 2011 prin care a fost înființat Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) NU A ADUS NIMIC BUN !.

    Sindicatul solicită lucruri de ELEMENTAR BUN SIMŢ, MODIFICAREA ORDONANȚEI GUVERNULUI nr. 26/2011 şi efectuarea unui CONTROL REAL asupra transporturilor agabaritice.
    ”CONSIDERĂM CĂ INSTITUȚIA RESPONSABILĂ DE REPARAREA ȘI MODERNIZAREA DRUMURILOR ESTE CEA MAI ÎN MĂSURĂ SĂ ÎI CONTROLEZE PE CEI CARE, NERESPECTÂND LEGEA, LE POT DISTRUGE”,

    Modul de organizare şi de funcţionare al Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) a fost conceput pe principii similare INSPECTORATULUI DE STAT IN CONSTRUCŢII, care are o activitate sublimă la “fabricarea” de HÂRTII şi efectuează un CONTROALE EXIGENTE referitoare la asigurarea calităţii pe şantiere.

  2. Dan Copacian said:

    Rectificare – la ultima frază!
    Dacă după 10 ani, de la înfiinţarea ISCTR, rezultatele indică o involuţie, înseamnă că ORDONANȚA din 2011 prin care a fost înființat Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) NU A ADUS NIMIC BUN !.

    Sindicatul solicită lucruri de ELEMENTAR BUN SIMŢ, MODIFICAREA ORDONANȚEI GUVERNULUI nr. 26/2011 şi efectuarea unui CONTROL REAL asupra transporturilor agabaritice.
    ”CONSIDERĂM CĂ INSTITUȚIA RESPONSABILĂ DE REPARAREA ȘI MODERNIZAREA DRUMURILOR ESTE CEA MAI ÎN MĂSURĂ SĂ ÎI CONTROLEZE PE CEI CARE, NERESPECTÂND LEGEA, LE POT DISTRUGE”,

    Modul de organizare şi de funcţionare al Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) a fost conceput pe principii similare INSPECTORATULUI DE STAT IN CONSTRUCŢII, care are o activitate sublimă la “fabricarea” de HÂRTII şi NU efectuează CONTROALE EXIGENTE referitoare la asigurarea calităţii pe şantiere.

Sus