Solplanet x AeroFix

Dragnea: banii necheltuiți de la Transporturi, alocați pentru investiții

Liviu_Dragnea_la_CExN_PSD,_Palatul_Parlamentului_(10775672495)Banii din bugetul alocat Ministerului Transporturi rămași necheltuiţi la finele primului semestru ar putea să fie alocaţi pentru decontarea proiectelor de investiţii, potrivit celor declarate luni de liderul PSD Liviu Dragnea. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, va discuta cu miniştrii Dezvoltării şi Transporturilor pentru „o abordare puţin diferită”.

Liviu Dragnea a spus că la Ministerul Transporturilor sunt bani necheltuiţi, aproximativ 10% din suma alocată, iar la Ministerul Dezvoltării există 4000 de şantiere deschise. Banii necheltuiţi vor fi disponibili pentru decontarea facturilor din proiectele de investiţii.

Potrivit lui Dragnea, Eugen Teodorovici a spus că există bani disponibili pentru a se finaliza investiţii în România, dar nu vrea să mai ţină bani într-un minister, la o companie, cum este compania de drumuri, unde sunt miliarde de cheltuit, pe care nu le foloseşte nimeni, în loc să fie alocaţi banii în domenii în care încep să fie cheltuiți a doua zi după alocare.

Sus