În cadrul anchetei DNA care vizează fapte ce ar fi fost comise în legătură cu programul de reabilitare a unor şcoli cu fonduri de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), miercuri au fost efectuate mai multe percheziții.
S-au făcut percheziții în șapte locații reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, situate în municipiile Sibiu, Braşov, Alba Iulia, Piatra Neamţ şi Bucureşti.
Procurorii DNA au precizat, într-un comunicat de presă, că ancheta vizează posibile fapte de corupţie şi asimilate celor de corupţie, care ar fi fost comise în perioada 2011 – 2012.

