Directorul General al CNAIR SA, Narcis Neaga, a anunţat ieri că a demisionat din funcţie, după ce premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat ministrului Transporturilor Răzvan Cuc demiterea sa.
Legat de acest fapt, Narcis Neaga a declarat: “Având în vedere importanța dezvoltării infrastructurii rutiere pentru bunul mers al economiei românești și faptul că pentru a reuși să atingem cu succes acest obiectiv este nevoie de bună credință și de colaborarea necondiționată a tuturor factorilor de decizie din România precum și în urma unei discuții pe care am avut-o cu Președintele Consiliului de Administrație, Costin Mihalache, am decis să renunț la funcția de Director General al CNAIR SA.
În opinia mea acesta este și sensul mesajului transmis de premierul Viorica Dăncilă, pe care îl respect.
Bineînțeles că am să continui să fac toate eforturile pentru a sprijini în continuare proiectele importante de infrastructură, indiferent de poziția socială sau de funcția pe care o voi ocupa în viitor.
Vă asigur că pe întreaga perioadă a mandatului meu am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a debloca proiectele de infrastructură sau pentru a le continua pe cele aflate deja în derulare, astfel încât românii să beneficieze de o infrastructură modernă așa cum este normal să existe într-o țară europeană.
Așa am reușit să lansez împreună cu ceilalți colegi din CNAIR proiecte în valoare de aproape 4 miliarde de euro care în mod sigur vor asigura României în următorii ani dezvoltarea necesară unei economii europene.
Sper ca și cei care vor prelua mandatul de Director General al CNAIR să înțeleagă responsabilitatea pe care o presupune această funcție”.
Citiți și:
Companii straine, in lupta pentru realizarea a 30 km de autostrada
Cladiri cu pana la 20 etaje, propuse spre construire in Capitala
Pe un teren de peste 6 hectare va fi dezvoltat un ansamblu de case