Oferte locuri de munca top

Depozitele bancare ale populatiei au crescut cu 10% intr-un an

 

În luna august, populația a economisit mai puțin, fapt de înțeles având în vedere perioada vacanțelor. Astfel, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au scăzut în august față de iulie cu 0,2%, până la 107,53 miliarde lei.

Totuși, la 31 august 2017, aceste depozite erau mai mari cu 10,9% (9,7% în termeni reali) faţă de cele de la 31 august 2016.

De asemenea, depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 4,4%, până la 86,27 miliarde lei. La 31 august 2017, depozitele în lei ale persoanelor juridice s-au majorat cu 10,9% (9,6% în termeni reali) faţă de 31 august 2016.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au crescut cu 1,2 %, până la nivelul de 91,15 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 0,6 la sută, până la 19 856,8 milioane euro).

Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 8,8 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 5,6 la sută); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 10,4 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 7,1 la sută), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 5,4 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice au crescut cu 2,3 la sută).

Cresc creditele bancare acordate companiilor comerciale

În ultimele 12 luni, companiile s-au împrumut la băncile comerciale mai mult cu 6,5%. Astfel, creșterea creditul neguvernamental s-a datorat majorării cu 16,4% a componentei în lei la finele lunii august față de 31 august 2016. În același timp, s-a  diminuat cu 5,9 % componenta în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 8,7 %).

Soldul creditului neguvernamental era la finele lunii august de peste 229,46 miliarde lei.

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna august 2017 cu 1,6 % faţă de luna iulie 2017, până la nivelul de 284,96 miliarde lei.

 

cop1

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia septembrie (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!


Etichete:
Sus