Deficitul comercial al economiei românești s-a adâncit cu peste 15% anul trecut față de cel din anul anterior.
Aceasta pentru că exporturile au scăzut cu 0,4%, iar importurile au crescut cu 3,3%, comparativ cu anul 2023
Conform celor mai noi date furnizate de Institutul Național de Statistică, deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în anul 2024 a fost de circa 33.393 milioane euro. Nivelul este mai mare cu 4.424 milioane euro (+15,3%) decât cel înregistrat în anul 2023.
Exporturile FOB au însumat peste 92.691 milioane euro, în timp ce importurile CIF s-au ridicat la 126.084 milioane euro.
Cea mai mare pondere de exporturi FOB din total au avut-o mașinile și echipamentele pentru transport (47% din care 36,5% în relație cu Uniunea Europeană).
Cea mai mică a fost la bunurile necuprinse în altă secțiune din CSCI (0,3% din care 0,2% în relație cu Uniunea Europeană).
Cea mai mare pondere de importuri CIF din total au avut tot mașinile și echipamentele pentru transport (36,4% din care 27,8% în relație cu Uniunea Europeană).
În luna decembrie 2024, exporturile FOB au însumat 6.580 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 9.916 milioane euro, rezultând un deficit de peste 3.335 milioane euro
Faţă de luna decembrie 2023, exporturile din luna decembrie 2024 au crescut cu 7,1%, iar importurile au crescut cu 3,5%.
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în anul 2024 a fost de peste 66.721 milioane euro la expedieri şi de circa 90.883 milioane euro la introduceri, reprezentând 72,0% din total exporturi şi 72,1% din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în anul 2024 a fost de aproape 25.970 milioane euro la exporturi şi de peste 35.201 milioane euro la importuri, reprezentând 28,0% din total exporturi şi 27,9% din total importuri.
Soldul balanţei comerciale FOB/CIF se calculează pe baza valorii exportului FOB şi a importului CIF, ca diferenţă între acestea.
Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.
Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024