Oferte locuri de munca top

Decontarea lucrarilor de constructii, prin Trezorerie

Au fost propuse mai multe măsuri ce vizează atât sectorul construcțiilor, cât și pe cel al transporturilor de mărfuri, cu scopul de a asigura funcționarea economiei. Aceasta conform unei propuneri legislative, înregistrate la Senat pentru dezbatere.

Astfel, mai mulți parlamentari propun să fie acordate împrumuturi de la Trezoreria Statului pentru asigurarea finanțării lucrărilor de investiții acolo unde acestea continuă. Un mecanism simplu și eficient trebuie stabilit astfel încât facturile de decontat să fie rapid achitate constructorilor, asigurând acestora fluxul de numerar necesar continuării lucrărilor, susțin inițiatorii propunerii legislative.

Conform propunerii, de la data instituirii stării de urgență până la 31 decembrie 2020 ar urma să funcționeze un mecanism de decontare prin Trezoreria Statului a facturilor aferente lucrărilor de investiții aflate în derulare, indiferent de modul de finanțare a lucrărilor, credite rambursabile sau finanțare din fonduri nerambursabile.

Instituțiile publice locale, companiile sau societățile naționale, finanțatorii sau beneficiarii pot solicita Ministerului Finanțelor Publice acordarea de împrumuturi din venituri rezultate din privatizare pentru plata facturilor scadente reprezentând lucrări executate. Pentru aceste împrumuturi nu vor fi percepute dobânzi, comisioane sau alte speze.

Totodată, proiectul legislativ propune și măsuri ce vizează transporturile de mărfuri. Pentru ca bunurile de maximă urgență și cele de folosință cotidiană să poată fi livrate, în domeniul transporturilor, propunerea legislativă prevede scutirea transportatorilor de marfă de la plata tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale, respectiv a celui de trecere a podurilor pentru care se percep astfel de tarife.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2020


Etichete:
Sus