Vor fi dați în circulație încă 36 de km din Autostrada Buzău – Focșani, parte din Autostrada Moldovei.
Antreprenorul face ultimele pregătiri pentru darea în trafic, care va avea loc în câteva zile, cel mai probabil în cursul zilei de vineri, transmite Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
În prezent, sunt în curs de finalizare lucrările de aplicare a marcajelor și montarea panourilor. De asemenea, se lucrează la montarea parapetului median și lateral, montarea portalurilor a panourilor cu mesaje variabile (VMS) și lucrările de realizare a drumurilor de întreținere, pe ambele părți ale proiectului.
Până acum au fost finalizate toate cele 17 de structuri (poduri și pasaje, lucrările de umpluturi pentru terasamente pe întregul amplasament: corpul autostrăzii, rampe, bretele și drumuri de legătură, lucrările de așternere a stratului de asfalt MAS16 (stratul de uzură).
Primii 11 km ai Tronsonului 4 (Mândrești Munteni – Focșani), din secțiunea de Autostradă Buzău – Focșani au fost deschiși circulației pe 7 noiembrie 2024.
Apoi, pe 20 noiembrie a fost deschisă circulația pe încă 32 de km, între Buzău și Râmnicu Sărat.
Acum, în câteva zile va fi deschisă circulația pe lotul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni. Astfel, se va putea circula în regim de autostradă pe tronsonul dintre Focșani și Buzău.
Autostrada Buzău – Focșani
Toate tronsoanele acestei autostrăzi sunt executate de constructorii români de la UMB.
Tronsonul 1, Buzău – Vadu Pașii (4,6 km)
Valoarea contractului este de 689,28 milioane lei fără TVA.
Tronsonul 2, Vadu Pașii – Râmnicu Sărat și Tronsonul 3 Ramnicu Sarat – Mandresti Munteni (66.9 km)
Primnele două tronsoane au fost licitate împreună și au valoarea de peste 2,78 miliarde le, fără TVA.
Tronsonul 4, Mândrești Munteni – Focsani Nord (10,94)
Valoarea totală a acesuti tronson este de 763,72 milioane lei.
Autostrada Buzău – Focșani costă 4,239 miliarde de lei, fără TVA
Autostrada Moldova A7 este prima autostradă a României aflată integral în execuție (13 loturi, 320 km), iar, la final, va lega Moldova de Muntenia și prin infrastructură rutieră.
A fost prevăzută în Programul Investițional 2021 – 2030 pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din România, elaborat și aprobat în perioada 2020-2021 și reprezintă cel mai mare proiect de infrastructură rutieră finanțat din PNRR.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024