Cei mai mulţi dintre proprietarii expropriați în vederea construirii terminalului 2 al Aeroportului Otopeni „Henri Coandă” nu au primit despăgubirile aferente. Doar pentru o parte din cei 969 de proprietari au fost în acest an clarificate dosarele. Deși procedura de expropriere a fost realizată, foștii proprietari au fost contactați de primărie pentru plata impozitelor pe terenurile respective pentru anul 2021.
Este vorba despre despăgubiri ce se ridică la peste 236 milioane lei pentru cele două localități vizate, Tunari și Otopeni.
Despre aceste probleme, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă spune, într-o notă informativă, că exproprierile întârzie din cauza modificărilor componenței Comisiilor de verificare ale primăriilor.
De ce întârzie finalizarea procesului de expropriere
Modificările aduse de alegerile locale din septembrie 2020 au afectat funcționarea Prefecturii Ilfov, Primăriei Comunei Tunari și Primăriei Orașului Otopeni.
Mai exact, a fost decisă modificarea componenței Comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real și acordarea despăgubirilor asupra imobilelor supuse exproprierii pentru Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii a aeroportului Henri Coandă din cadrul primăriilor Otopeni și Tunari.
Sumele aferente despăgubirii au fost consemnate într-un cont special, de unde pot fi distribuite proprietarilor numai după emiterea de către Comisiile de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real a Hotărârii de despăgubire.
Transferul dreptului de proprietate a fost, de asemenea, îngreunat
În mod normal, după emiterea Deciziei de expropriere și după efectuarea înregistrărilor la Cartea Funciară, imobilele expropriate se comunică de către OCP1 Ilfov către UAT-urile în cauză pentru efectuarea mențiunilor necesare în registrele proprii ale primăriilor.
Având în vedere volumul mare de lucrări cadastrale înregistrate la Oficiul de Carte Funciară și Publicitate Imobiliară Ilfov în legătură cu procesul de expropriere (sistări, actualizări, dezmembrări, înscrieri), este posibil ca procesul de comunicare către UAT-uri să fie îngreunat, argumentează ministrul Transporturilor.
Un număr de 478 de imobile ce aparțin unui număr de 969 proprietari au potențialul de a intra în Comisiile de expropriere și de a fi avizate spre plata de către membrii acestora prin emiterea hotărârilor de despăgubire. Pentru proprietarii neidentificați, comisiile vor emite hotărâri de consemnare a despăgubirilor pentru imobilele respective.