În condițiile în care piața imobiliară este marcată de scumpirea lucrărilor de construcții și a creditelor bancare, precum și de creșterea prețului de vânzare a locuințelor, dezvoltatorul imobiliar Kasper Development se străduiește să folosească cea mai bună strategie de contracarare a tuturor impedimentelor din acest important sector.
„Deși este vorba de tendințe la nivel global, mă voi referi în special la România, unde activitatea dezvoltatorilor va fi posibilă de acum în condiții din ce în ce mai dificile. Totul este mai scump, iar prognozele nu sunt, din păcate, liniștitoare. Estimăm deja și că acest trend ar putea schimba permanent realitatea știută. Chiar și în cazul în care prețurile s-ar relaxa, iar blocajele de livrare s-ar diminua, cel mai probabil prețurile apartamentelor nu vor mai reveni niciodată la nivelul dinainte de criza pandemică. Din păcate, pentru familiile cu venituri medii va fi din ce în ce mai dificil să-și cumpere o locuință. Balanța se va înclina mai mult către investitorii mici și mijlocii”, consideră directorul general al Kasper Development, Daniela Kasper.
Scumpiri fără precedent la materiale
În opinia doamnei Kasper, piața imobiliară se confruntă în acest moment cu două provocări majore, ambele cu impact semnificativ asupra prețurilor apartamentelor, ceea ce, pe temen lung, ar putea redefini segmentul clienților care își vor mai permite o astfel de achiziție.
”Materialele de construcție se scumpesc de la lună la lună, marcând prea des salturi record sau niveluri istorice, o situație fără precedent în cei 17 ani în care am fost activă în acest domeniu. În același timp, ne confruntăm cu fluctuații și blocaje în lanțurile de aprovizionare, context care tensionează fluxul intern de muncă și sporește impredictibilitatea la nivelul termenelor de livrare. Stocurile sunt limitate, iar această nouă realitate influențează modelul clasic de business care ne permitea să ne adaptăm rapid cerinţelor pieţei, ținând, în acelaşi timp, costurile sub control. Noilor provocări li se adaugă una mai veche, lipsa resursei umane calificate, o problemă care nu și-a găsit rezolvarea în ultimii 20 ani, deși se acutizează de la un an la altul. Într-o serie mai lungă, aceste presiuni influențează prețurile apartamentelor”, afirmă Daniela Kasper.
Costul încălzirii – prioritar în achiziția unui apartament
Aspectul care va face diferența în achiziția unui apartament este costul încălzirii.
Vechile soluții de proiectare, preferate în ultimii 20 de ani în România, pot genera azi un cost de încălzire de peste 2.000 lei pe lună pentru o locuință.
Inovatoare și eficiente, soluțiile avansate, bazate pe tehnologii noi, implică un cost de aproximativ 600 lei pe lună.
Diferența este semnificativă și puțini sunt cei care vor mai fi dispuși să și-o asume.
Și antreprenorii ar trebui să susțină această schimbare, care va avea un impact major asupra recuperării investiției din chirii.
Mai puțin căutate, imobilele consumatoare de energie vor fi disponibile la prețuri mult reduse, în timp ce clădirile echipate cu tehnologii moderne vor reprezenta prima opțiune a segmentului țintă.
”Vechile soluții tehnice trebuie puse în discuție chiar dacă asta implică un cost care se va regăsi în prețul apartamentelor. E o decizie pe care trebuie să ne-o asumăm cu curaj, cu atât mai mult cu cât investiția inițială urmează să fie amortizată ulterior, prin costuri scăzute la energie pentru utilizatorul final”, subliniază Daniela Kasper.
Atenție la amprenta de carbon!
Managerul Kasper Development spune: „Noi ne-am însușit devreme această lecție. Proiectăm astfel încât să le putem oferi oamenilor costuri reduse și siguranța că nu vor fi nevoiți să muncească în lunile de iarnă doar pentru a-și putea încălzi locuința. Deloc întâmplător, noile soluții sunt și principalii vectori pentru sustenabilitate și pentru îmbunătățirea eficienței unui ansamblu rezidențial, teme centrale în strategia noastră de dezvoltare și repere fixe în seria standardelor noastre de calitate.
Combinăm tehnologii noi în construcții pentru a ne asigura că îndeplinim – atât noi, cât și clienții noștri – o sarcină foarte importantă, impusă la nivel european: reducerea amprentei de carbon.”
Este un standard mai degrabă ignorat în România, un spațiu până acum opac la noile viziuni în urbanism, care impun un nivel superior de responsabilitate față de mediu.
Mai interesați de rentabilizarea investiției sau de independența utilizatorului, dezvoltatorii neglijează alte aspecte importante, cum ar fi amprenta de carbon pe care o generează ulterior aceste imobile.
Daniela Kasper menționează: ”Însăși realitatea este cea care va schimba această stare de fapt. Explozia prețurilor nu mai permite abordări superficiale sau iresponsabile”.
2.500 apartamente în următorii 6 ani
Dezvoltatorul a lansat, cu 18 luni în avans față de programările inițiale, o nouă etapă de dezvoltare a cartierului brașovean Coresi Avantgarden.
Conform unui plan extins pe următorii șase ani, în această fază vor construi 2.500 de noi apartamente, pe o suprafață de 15 hectare.
În paralel, compania se află într-un stadiu avansat de implementare a unui proiect special, ansamblul rezidențial Kudo, adresat segmentului premium. Acest centru exclusivist include douã blocuri cu locuințe premium și este amplasat pe Strada Lungã, în cel mai vechi cartier al Brașovului.
În plus, casele reprezintă un segment din ce în ce mai atractiv pentru dezvoltatorul amintit, specializat până acum în dezvoltări urbane.
Daniela Kasper este de părere că „zonele rezidențiale de case nu s-au dezvoltat în România așa cum ar fi trebuit în ultimii 20 de ani. Ne-am câștigat deja reputația pentru viziune, bune practici și capacitate de implementare în mediul citadin. Putem face lucruri la fel de frumoase și în afara orașelor mari, unde visăm să construim adevărate oaze de liniște și confort, dar mai ales comunități puternice și independente. De asemenea, pregătim alte două proiecte importante, despre care voi putea vorbi mai mult abia în momentul lansării lor”.