Am primit invitaţie din partea redacţiei ARENA Construcţiilor de a detalia demersurile făcute de Ordinul Arhitecţilor din România pentru o mai bună reglementare a raporturilor dintre arhitect şi clienţi, având în vedere opinia multor arhitecţi despre cum în piaţă există practici care nu încurajează calitatea proiectelor şi recompensarea justă a proiectantului.
Fiind o comunitate relativ mică de arhitecţi, de circa 7500 de practicanţi activi (ceea ce ne situează pe ultimele locuri la nivel european) cunoaştem în detaliu problemele specifice breslei. Am dori să nuanţăm opiniile colegilor noştri, prin faptul că aceste practici derivă din existenţa neîntreruptă a concurenţei neloiale şi a preţurilor de dumping din proiectare, în pofida unui acord general că aceste practici trebuie diminuate.
Să nu uităm totuși că situaţia de acum este mult mai bună ca cea de acum 17 de ani, când Ordinul Arhitecţilor a fost înfiinţat, din dorinţa de a consolida rolul arhitectului pe piaţa de arhitectură. Ritmul lent şi greoi de îmbunătățire a situației ţine însă în mod cert de realităţile unei pieţe de arhitectură care a fost nevoită să se ajusteze singură la piaţa liberă după 1990, iar după 2008, să supravieţuiască unei crize economice care a diminuat resursele şi a creat un mediu profesional agresiv.
Dacă în unele cazuri OAR a putut face demersuri de corecţie, pentru altele nu are deocamdată pârghiile, capacităţile sau resursele necesare, oricât şi-ar dori arhitecţii să fie altfel.
Responsabilitate în relaţia cu clienţii
Ca să intrăm în subiect, OAR nu poate reglementa legătura dintre un client şi arhitect. Acesta este preponderent rolul pieţei şi a responsabilității directe dintre arhitect şi clientul său. Ordinul are însă anumite instrumente, atât de informare, cât şi de control, pentru a amortiza progresiv efectele abuzurilor. Şi credem că în ultimii ani a început să se vadă impactul acestor acţiuni.
Putem împărţi clienţii în două categorii: cei care se află la primul contact cu un arhitect şi cei care ştiu deja ce face un arhitect. Pentru cei din prima categorie, arhitecţii au mai multe şanse să pună bazele unei cooperări optime, şansele ca noul client să asimileze rolul arhitectului fiind maxime.
Pentru cea de-a doua categorie, lucrurile stau însă diferit. Dacă un client a fost deja educat greşit de piaţă, avem de-a face cu un caz de re-educare, de dezvăţ de la anumite practici care guvernează domeniul construcţiilor. Iar aici accentuăm în principal rolul arhitectului de a accepta provocarea, de a identifica şansele de colaborare cu acel client şi de a-l atrage printr-o strategie de creştere a nivelului de încredere în calitatea sa profesională pentru a reuşi, ulterior, să negocieze mai bine proiectul.
Este periculos social ca arhitecţii să paseze responsabilitatea profesională pe educaţia clienţilor, pe activitatea altor colegi, pe legislaţie sau administraţie. Pentru un arhitect care are eşecuri repetate pe piaţa liberă în a negocia contractele cu clienţii, poate ar fi mai sănătos să se orienteze spre alte părţi ale domeniului, unde capacităţile sale ar fi mai bine valorificate sau să se accepte colaborări.
Arhitect – Utilizator
Există puţini clienţi care pornesc cu intenţia să înşele arhitectul. De cele mai multe ori este vorba de o lipsă de comunicare din ambele direcţii, care se regăseşte în toate domeniile specializate, nu doar în arhitectură. Există aşadar, o nevoie de consultare mult mai mare, pentru a pregăti viitoarele colaborări. Arhitectul trebuie să îşi facă clientul să înţeleagă cum alegerile pe care acesta le face și pe care este liber să le facă, îi vor influenţa calitatea rezultatelor finale, respectiv utilizarea produsului de arhitectură. Are toate mijloacele să facă acest lucru: oferă consultanţă, aduce studii, face analize de calitate a tehnicilor şi materialelor sau alte lucruri care vin natural unui arhitect.
Valoare adăugată: consultanţa
Nu de puține ori, colaborările cu arhitecţii se termină după obţinerea autorizaţiei, urmând ca pentru execuţie să fie preferaţi constructorii şi distribuitorii de materiale. Acest obicei s-a perpetuat preponderent prin acţiuni de marketing ale centrelor comerciale, companiilor de materiale şi cultura DYI care au democratizat soluţiile tehnice. Deşi în teorie acest lucru nu prezintă aspecte negative directe, practica generală arată că au diminuat semnificativ relevanța arhitectul din schemă, iar multe dintre clădirile construite se devalorizează rapid, sunt utilizate cu greutate sau au costuri crescute de întreţinere.
În raport cu comercianţii şi distribuitorii de orice tip, arhitectul rămâne singurul interesat în primul rând de calitatea globală a obiectului construit, capabil să ofere clientului soluţiile cele mai potrivite pe termen lung, care se traduce în reducerea costurilor de utilizare pe termen lung şi într-o durată de viaţă mai lungă a investiţiei făcute.
Este împotriva bunei practici ca arhitecţii să ia comision de la companii pentru a promova produsele lor, prin urmare cei care nu fac acest lucru au mai multe şanse să menţină încrederea clienţilor lor.
Despre încredere şi empatia cu clienţii
Un argument care a funcţionat în cazul unei colaborări cu un client, cu altă ocazie poate nu mai este valabil. Din această cauză, utilizarea de către arhitect a aceleiaşi reţete îi poate aduce un deserviciu, indiferent la ce nivel al carierei se află. Aici este responsabilitatea noastră, ca arhitecţi, să ne înţelegem clienţii, să le înţelegem nevoile în continuă modificare şi să fim atenţi la reacţiile lor, la ceea ce ne poate ajuta să negociem mai bine proiectele, servindu-le interesele la cel mai competent nivel.
Repoziţionarea arhitecţilor
Există totuşi destule semne care arată creşterea nivelului de conştientizare a clienţilor cu privire la rolul arhitecţilor, nivel care se manifestă deja în solicitarea unei performanţe crescute. Nu mai este cazul ca arhitectul să se considere singurul informat cu privire la soluţiile posibile, iar cele mai bune colaborări se realizează cu clienţi care înţeleg domeniul şi contribuie la rezultate. Nu este exclus ca în viitor să înceapă discuţiile mai aplicate despre mal-praxis în domeniul construcţiilor, să se rafineze mai mult terminologia pentru a defini „arhitectura” în sensul mai larg decât de cel strict al unei „construcţii”.
Dincolo de problemele legislative sau administrative care îngreunează dezvoltarea sănătoasă a oraşelor, bunele practici se produc şi în pofida acestora.
Instrumente de ajutor pentru clienţi
De-a lungul activităţii sale, Ordinul a realizat o serie de acţiuni menite să uşureze activitatea profesională a arhitecţilor, în sensul creşterii produsului de arhitectură.
- Misiunile arhitectului
Această broşură din 2012 reprezintă prima sinteză exhaustivă și detaliată a serviciilor ce pot fi oferite de arhitecţi, atât pentru utilizarea acestora, care îşi cunosc meseria, dar mai ales pentru clienţii lor privați şi administraţia publică. Invităm pe toată lumea să parcurgă acest document.
- Contract – tip
Denumit generic contract tip între „arhitect” şi „benecifiar”, acest model de contract poate fi, desigur, adaptat la realitatea de business între „prestator” şi „client”. Contractul poate fi o sursă de inspiraţie pentru anumite clauze specifice pentru a proteja atât clientul, cât şi arhitectul, în mod echilibrat, în folosul produsului de arhitectură, în definitiv a calității utilizării acestuia.
- Caută un arhitect, oar.archi > sioar
Pentru a preveni posibile fraude din domeniu, pe noul site oar.archi orice client poate căuta arhitectul cu care a ţinut legătura pentru a verifica dacă acesta îndeplineşte condiţiile legale pentru a își asuma o lucrare de proiectare de arhitectură.
- Sistemul de informații asupra costurilor pentru proiectarea de arhitectură (SIC)
O aplicație care permite estimarea volumului mediu de muncă necesar pentru realizarea unui proiect de arhitectură este disponibilă în forma sa pilot. Aceasta acoperă programele de locuire și se află în curs de avizare de către autoritățile competente.
Concluzie
Ca Ordin, ne putem asuma într-o anumită măsură relaţiile defectuoase dintre clienţi şi arhitecţi, lacuna de informaţie şi lipsa mijloacelor de educare a societății cu privire la rolul arhitecţilor.
Educaţia reală şi sustenabilă nu se realizează exclusiv top-down, ci trebuie să se facă la nivel individual, în contactul curent, direct dintre arhitecți și clienţii lor.
Ca în orice domeniu profesional, suntem conştienţi de iresponsabilitatea unor arhitecţi care încalcă Codul Deontologic şi complică activitatea profesională a colegilor lor.
Pentru aceste situaţii, Ordinul are anumite instrumente de control, al căror impact trebuie cunoscut, cum este cel al Comisiilor de Disciplină.
Un nou instrument este noul Grup de Lucru OAR creat pentru combaterea concurenţei neloiale, care va identifica, prin experiențele comune ale arhitecţilor, soluţii pentru acest tip de probleme.
Facem eforturi ca arhitecţii să profeseze într-un mediu cât mai clar legislativ.
Forma actuală a legii care ne reglementează profesia şi activitatea Ordinului şi-a produs deja efectele pe care şi le-a propus la momentul în care a fost elaborată. De aceea ne propunem să o actualizăm, pentru a aduce rezultate mai bune pentru societate dar și în rândul arhitecţilor, atât din punct de vedere al profesiei, cât şi al organizației.
Credem că este timpul, având în vedere efortul susţinut al Ordinului din ultimii ani şi prezenţa consistentă în discuţii prin care am reluat consolidarea relaţiei cu ministerul de resort, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.