Pentru ca viitoarele 15.000 de unități locative, pentru care ANL va dispune de circa 625 milioane de euro, să nu aibă probleme legate de realizarea utilităților și dotărilor tehnico-edilitare au fost propuse noi prevederi legislative.
Propunerile de modificare au în vedere Normele metologice de aplicare a Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.
Astfel, pentru implementarea eficientă a programelor de construcții de locuințe, trei schimbări importante urmează să fie realizate, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern.
* Utilități și dotări tehnico-edilitare
În prezent, unitățile administrativ teritoriale au întârzieri în realizarea utilităților și dotărilor tehnico-edilitare pentru locuințele construite de ANL. Pentru rezolvarea acestei probleme, a fost propus ca ANL să și coordoneze unitățile administrativ teritoriale pentru a se putea respecta clauzele contractuale, iar utilitățile și dotările să se realizeze corelat cu termenele de recepție și punere în funcțiune a locuințelor.
Conform legii în vigoare, pe terenurile aflate în proprietatea publică ori privată a statului, a unităților administrativ-teritoriale, utilitățile și dotările tehnico-edilitare până la limita exterioară a perimetrului destinat construcțiilor se realizează de consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor sau de investitori privați. Acestea sunt efectuate anterior inițierii de către ANL a procedurii de promovare a investițiilor în construcția de locuințe. În interiorul perimetrului destinat locuințelor utilitățile și dotările se realizează corelat cu termenele de recepție și punere în funcțiune a locuințelor.
* Creditele bugetare pentru locuințe destinate specialiștilor și tinerilor
Prin Planul național de investiții și relansare economică vor fi alocate 3 miliarde de lei pentru 10.000 unităţi locative destinate specialiştilor şi 5.000 unităţi locative pentru tineri.
Având în vedere acest plan, prin proiect va fi stabilit faptul că alocarea creditelor bugetare anuale va fi realizată cu detalierea distinctă a locuințelor pentru specialiști din sănătate și/sau învățământ.
ANL va realiza locuinţe prin Programul de construcţii locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, prin Programul de construcţii locuinţe pentru tineri, destinate închirierii exclusiv specialiştilor din sănătate/învăţământ şi prin Programul de construcţii locuinţe de serviciu.
* Vor fi mai puține cereri de locuințe dacă autoritățile vor realiza note justificative
Inventarul obiectivelor noi de investiții propuse, realizat de autoritățile locale și centrale, va fi transmis către Ministerul Lucrărilor Publice împreună cu o notă justificativă pentru fundamentarea realizării investiţiilor prin care se vor stabili necesitatea şi oportunitatea realizării construcţiilor de locuinţe. Aceasta întrucât se înregistrează un număr foarte mare de cereri din partea autorităților pentru realizarea de locuințe pentru tineri, destinate închirierii.
Descărcați aici Proiectul HG
Citiți și:
O multinationala isi extinde capacitatea de productie din tara noastra