Oferte locuri de munca top

Cum vor fi prioritizate investitiile finantate din bugetul national

Resursele financiare de la bugetul de stat vor fi concentrate către programe prioritare de investiție, cu un grad de execuție ridicat și impact semnificativ, fără a compromite obiectivele majore de dezvoltare națională, potrivit unui proiect de act normativ publicat în consultare de către Ministerul Dezvoltării.

”Aceste măsuri sunt necesare pentru reevaluarea priorităților investiționale la nivel central și local și ca o măsură de ajustare strategică, utilă pentru menținerea echilibrului bugetar și asigurarea sustenabilității finanțelor publice”, a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Investiții în rețeaua de apă, canalizare și gaz

Propunerea prevede posibilitatea încheierii contractelor de execuție până la finalul anului viitor, pentru a putea fi sprijinite investițiile finanțate prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, iar, în vederea verificării lucrărilor la cât mai multe investiții, se creează cadrul juridic și financiar ca Ministerul Dezvoltării să finanțeze, din venituri proprii, verificările efectuate la aceste lucrări.

Construirea și modernizarea stadioanelor cu cofinanțare locală

Stadioanele se pot realiza numai cu participarea autorităților locale la finanțarea acestora, prin convenții de cofinanțare, în cuantum de 20% din valoarea lucrărilor.

Lucrările începute continuă, dar noi lucrări nu vor începe până în 1 iulie anul viitor, decât dacă se finanțează din cuantumul contribuției proprii.

Eficientizarea programelor de investiții

Unele programe de investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării prin Programul ”Anghel Saligny” și prin Compania Națională de Investiții, de exemplu, au scopuri similare, cum ar fi îmbunătățirea accesului populației la apă de la robinet și racordarea gospodăriilor la rețeaua de canalizare.

Acestea se vor finanța printr-un singur program de investiții.

Alte programe de investiții vor fi oprite pentru că nu au fost prioritizate în actualul context bugetar.

Astfel, vor continua lucrările contractate și cele începute, dar nu se vor semna noi contracte de finanțare pe unele tipuri de investiții, cum ar fi cele de construire sau modernizare a sălilor de sport, a complexurilor sportive, a așezămintelor culturale, a sălilor de cinema, a drumurilor de interes local și a celor de interes județean, a celor în infrastructura de apă și canalizare sau lucrări la fosele septice.

”Sunt măsuri impuse de contextul economic, care vor îmbunătăți disciplina bugetară, dar vor garanta și finalizarea proiectelor începute, importante, în stadii avansate”, a conchis ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2025

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2025


Etichete:
Sus