Vor fi modificate normele metodologice de acordare a primei de stat clienților băncilor pentru locuințe, în condițiile în care aceștia investesc în domeniul locativ. Clienții
primesc o primă din partea statului la sfârșitul anului calendaristic. Prima este de 25% din sumele economisite pe parcursul unui an de către client, iar valoarea ei nu poate depăși echivalentul în lei a 250 euro.
Prima de stat se acordă fiecărui client, persoană fizică, indiferent de vârstă şi de starea civilă, care are încheiat un contract de economisire-creditare cu cu una sau mai multe bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ.
Un proiect de act normativ, aflat în consultare publică până pe 6 octombrie, aduce mai multe modificări:
– pentru a beneficia de prima de stat după expirarea celor 5 ani clientul poate retrage suma economisită și în termen de 6 luni trebuie să facă dovada că utilizează în domeniul locativ prima de stat. În situația în care clientul nu dovedește utilizarea în scop locativ a acestei sume, prima de stat se returnează la bugetul de stat;
– precizarea în mod expres că în calculul primei de stat nu sunt incluse comisioanele;
– în ceea ce privește cesiunea contratelor, cesionarul poate beneficia de prima de stat aferentă depunerilor efectuate de cedent, indiferent de numărul de contracte cesionate și/sau al contractelor încheiate în nume propriu, fără însă ca prin cumularea primelor de stat să poată depăși limita maximă și ca excepție cesionarul dobândește toate drepturile și obligațiile cedenților dacă cesiunea se poată realiza în cadrul familiei și dacă are ca rezultat un credit ipotecar în ideea că prin cumularea tuturor economiilor din cadrul unei familii se poate accesa un credit mult mai ușor, iar toate sumele economisite inclusiv primele de stat se utilizează exclusiv în domeniul locativ în deplin acord cu scopul programului. Ulterior, în momentul în care acesta devine titular, se supune regulii generale privind limitarea cuantumului primei de stat la plafonul reglementat, aplicabil tuturor celorlalți titulari ai contractelor de economisire-creditare;
– s-a stabilit termenul în care se restituie prima de stat și dobânda acumulată aferentă sumelor reprezentând prima de stat necuvenită, din care se scade impozitul pe dobândă, în cazul în care aceasta se acordă cu încălcarea dispoziților legale;
– banca de economisire şi creditare în domeniul locativ răspunde ca fidejusor, alături de clientul care primeşte o primă de stat necuvenită.
Descarcati aici proiectul de modificare a normelor.
Cititi si:
Peste 363 mil euro, proiect aprobat pentru realizare infrastructura
Gata de start un mare proiect rezidential din nord-vestul Capitalei
Circa 200 mil lei pentru reabilitarea a doua drumuri judetene


