După ce proiectul de lege privind modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii a fost aprobat de Senat, acesta a trecut și de comisiile de specialitate din Camera Deputaților.
Dar, deputații au modificat forma votată de Senat prin adăugarea de noi amendamente și respingerea unora dintre cele votate de Senat. Camera Deputaților este camera decizională.
Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea lit.c) şi d) ale art.4 alin.(1) din Legea nr.50/1991, intervenţiile legislative vizând clarificarea competenţelor de emitere a certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construire, prin precizarea competenţelor primarului general al municipiului Bucureşti, în privinţa clădirilor clasate individual ca monument istoric şi în zonele construite protejate stabilite conform legii şi implicit delimitarea competenţelor sale de situaţiile în care autoritatea competentă să emită certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire este primăria de sector.
Proiectul prevede extinderea termenului în care beneficiarul autorizaţiei este obligat să înceapă lucrările, de la 12 luni la 24 luni.
De asemenea, prevede că se pot executa fără autorizaţie de construire lucrări de reparaţii la finisaje interioare şi înlocuiri de tâmplărie interioară, precum şi reparaţii şi înlocuiri la pardoseli şi la instalaţiile interioare, care se execută la construcţiile amplasate în zone de protecţie a monumentelor istorice şi în zone construite protejate, stabilite conform legii, dacă acestea nu reprezintă construcţii cu valoare arhitecturală sau istorică, stabilite prin documentaţii de urbanism aprobate.
Deputații au făcut următoarea modificare:
La articolul 7, alineatele (5) şi (8) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(5) Autoritatea emitentă a autorizaţiei de construire stabileşte o perioadă de valabilitate de cel mult 24 luni de la data emiterii, interval în care solicitantul are dreptul să înceapă lucrările. Valabilitatea autorizaţiei se extinde de la data consemnată în înştiinţarea prevăzută la alin.(8) pe toată durata de execuţie a lucrărilor prevăzute prin autorizaţie, în conformitate cu proiectul tehnic.”
Articolul votat de Senat stipula că solicitantul era obligat să înceapă lucrările în interval de 24 de luni de la emiterea autorizației.
De asemenea, deputații au aprobat că:
„(8) Investitorul are obligaţia să înştiinţeze autoritatea emitentă a autorizaţiei de construire, precum şi inspectoratul teritorial în construcţii asupra datei de începere a lucrărilor autorizate. În caz contrar, dacă constatarea faptei de începere a lucrărilor fără înştiinţare s-a făcut în termenul de valabilitate a autorizaţiei, data începerii lucrărilor se consideră ca fiind ziua următoare datei de emitere a autorizaţiei.”
Deputații au respins următoarele amendamente votate anterior de Senat:
La articolul 4 alineatul (1), litera e), după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 3, cu următorul cuprins:
- la construcţiile situate atât în intravilan cât şi în extravilanul unităţilor administrativ-teritoriale, altele decât locuinţe individuale sau pentru maxim două familii, anexele gospodăreşti ale acestora şi branşamentele la reţelele de utilitate publică, doar cu avizul arhitectului şef al judeţului;” (Autor: dep. Adnagi Slavoliub – Minorităţi Naţionale)
Pentru justificarea respingerii acestui amendament, deputații susțin că punctul nou propus, pct.3, constituie în acest context o restrângere a atribuţiilor primarilor UATurilor care au în aparatul de specialitate angajaţi cu atribuţii în domeniile necesare pentru a putea emite autorizaţii de construire. De asemenea, faţă de conţinutul punctului 1 al literei e), noul punct 3 ar introduce avizul arhitectului şef pentru toate lucrările. În consecinţă, este neclară intenţia de reglementare a punctului 3 în forma prezentată.
La articolul 11, alineatul (1), după litera n) se introduce o nouă literă, lit.p), cu următorul cuprins
p) lucrările pentru amplasarea de structuri uşoare demontabile pentru acoperirea terenurilor de sport existente sau destinate desfăşurării evenimentelor culturale vor fi realizate în baza unui aviz de amplasare.
Descarca aici
Sala de sport cu tribuna, propusa spre construire in Bucuresti
Cititi revista ARENA Constructiilor
ARENA Constructiilor nov – dec 2017 (click aici) | ARENA Constructiilor , oct 2017 (click aici) |