Urmează să fie reglementat modul de coordonare și gestionare a fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, pentru implementarea Planului național de redresare și reziliență – PNRR. Aceasta conform unui proiect de Ordonanță de Urgență lansat în consultare publică.
Gestionarea financiară
Mecanismul privind gestionarea financiară a fondurilor europene în cadrul PNRR are la bază principiul planificării bugetare.
Astfel, în bugetul de stat, prin bugetele coordonatorilor de reforme, vor fi cuprinse sumele reprezentând:
* fonduri europene (alocate prin PNRR),
* finanțarea publică națională (sumele necesare realizării unor reforme/investiții, care nu beneficiază de alocare în cadrul PNRR, dar sunt necesare atingerii jaloanelor și țintelor) și
* TVA aferentă acestora, pentru beneficiarii de drept public și sumele reprezentând fonduri europene și TVA nedeductibilă pentru entități de drept privat.
În primele 15 zile lucrătoare de la finele fiecărui trimestru, Ministerul Finanțelor va primi centralizat solicitările de fonduri, de la coordonatorii de reforme și/sau investiții, pentru toți beneficiarii indiferent de modalitatea de finanțare și subordonare a acestora, în vederea distribuirii sumelor efectiv utilizate în trimestrul anterior aferente asistenței financiare nerambursabile/rambursabile.
Creditele de angajament şi creditele bugetare necesare implementării reformelor și/sau investițiilor vor fi stabilite pe baza acordurilor/contractelor/deciziilor de finanțare încheiate.
Verificările ex-ante și ex-post
Mecanismul de verificare va fi bazat, pe de o parte, pe verificări realizate ex-ante (achiziții publice – cu sprijinul ANAP, legalitate și regularitate cheltuieli – CFPP și CFPD, ajutor de stat, dublă finanțare) și, pe de altă parte, pe verificări realizate ex-post (verificarea progresului tehnic, verificarea procedurilor de achiziție derulate de beneficiarii privați, verificarea situațiilor de conflict de interese, control).
Cine se va ocupa de Mecanismului de redresare și reziliență
Conform proiectului de act normativ, principalele instituții cu atribuții în gestionarea PNRR sunt: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Finanțelor, Comitetul Interministerial de Coordonare a PNRR, Comitetul de Monitorizare a PNRR, Comitetul Interministerial pentru Achiziții Publice, instituțiile responsabile de implementarea reformelor și/sau investițiilor stabilite în cadrul PNRR, Autoritatea de Audit, Consiliul Concurenței, ANAP, ANI, DLAF, OLAF, EPPO/DNA.
Descărcați aici Proiectul OUG
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021