Oferte locuri de munca top

Cum supervizeaza ANAP modul de functionare a sistemului achizitiilor

A intrat în vigoare modul în care Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) va interacționa cu autoritățile/entitățile contractante în vederea realizării activității de supervizare a modului de funcționare a sistemului achizițiilor. Aceasta a fost stabilită printr-o metodologie, care a fost publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de ieri.

Astfel, în cazul în care acțiunea de supervizare este declanșată ca urmare a notelor interne aprobate de președintele A.N.A.P., acțiunile tematice se definesc pe baza constatărilor și propunerilor din cadrul respectivelor note, tematicile individualizându-se în funcție de elemente specifice, cum ar fi bunele practici ale industriei de profil în care se încadrează un anumit obiect de contract, sau prin raportare la anumite repere care sunt stabilite drept valori de referință și care sunt obținute pe baza unor statistici întocmite de A.N.A.P. cu privire la diverse trenduri, tendințe sau tipare comportamentale ale autorităților/entităților contractante în realizarea achizițiilor.

Pe de altă parte, în cazul în care acțiunea de supervizare este declanșată în urma unei dispoziții a conducerii A.N.A.P., acțiunea tematică se limitează la analiza aspectelor/situațiilor ce se solicită a fi clarificate.

Activitatea de supervizare

După aprobarea planului de supervizare, echipele desemnate analizează informațiile disponibile și, după caz, solicită informații suplimentare celorlalte compartimente din cadrul A.N.A.P.

După analizarea informațiilor, echipele desemnate stabilesc documentele și/sau informațiile necesare ce vor fi solicitate autorităților/entităților contractante, în măsura în care acestea nu sunt disponibile în Sistemul Electronic de Achiziții Publice sau nu pot fi obținute de la alte instituții din cadrul sistemului de achiziții publice.

Documentele și/sau informațiile necesare se pot referi la următoarele documente și/sau aspecte, fără a se limita la acestea:

* planul anual al achizițiilor publice;

* acte administrative care stau la baza modificărilor contractelor;

* dispoziții adoptate de conducerea autorității/entității contractante privind punerea în aplicare a deciziilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (C.N.S.C.) și/sau a hotărârilor instanțelor;

* note de prelungire a perioadei de evaluare a ofertelor, dacă este cazul;

* referate de necesitate;

* strategia anuală de achiziții publice/sectoriale, după caz;

* înscrisuri prin care se formalizează deciziile comisiilor de evaluare și/sau ale personalului desemnat cu realizarea achizițiilor directe;

* proceduri interne/operaționale/de lucru referitoare la realizarea achizițiilor publice/sectoriale/concesiunilor;

* înscrisuri prin care se formalizează deciziile comisiilor de evaluare și/sau ale personalului desemnat cu realizarea achizițiilor directe.

Pe parcursul derulării activității de supervizare, A.N.A.P. poate solicita note explicative autorităților/entităților contractante supuse acestei activități, în situația în care informațiile necesare finalizării acțiunilor tematice nu pot fi obținute în conformitate cu prevederile art. 6 din Metodologia de supervizare a modului de funcționare a sistemului achizițiilor publice/sectoriale, concesiunilor de lucrări și servicii și/sau atunci când trebuie identificat modul de înțelegere a respectivelor autorități/entități contractante asupra contextului care a generat o anumită abordare și/sau aplicare în practică a prevederilor legale în domeniul achizițiilor publice/sectoriale/concesiunilor.

După finalizarea activității de supervizare membrii echipei/echipelor desemnate întocmesc dosarul de supervizare care va conține, după caz, următoarele:

  1. a) nota internă;
  2. b) comunicarea privind începerea activității de supervizare;
  3. c) declarațiile de confidențialitate și imparțialitate ale membrilor echipei/echipelor desemnate;
  4. d) notele explicative, dacă este cazul;
  5. e) nota de analiză;
  6. f) nota sinteză.

 

Descărcați aici Metodologia de supervizare a modului de funcționare a sistemului achizițiilor publice/sectoriale, concesiunilor de lucrări și servicii din 21.06.2019

 

 

 

 

 

Citiți și:

Ansamblu mixt, in pregatire in Capitala, pe 3,4 hectare

Mai multe apartamente noi vor fi construite pe litoral

Spital regional, in faza de selectare a consultantului pentru studiul de fezabilitate

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019


Etichete:
Sus