Documentațiile tehnico-economice aferente proiectelor ce fac parte din Planului Național de Relansare și Reziliență pentru anii 2021 – 2026 vor fi finanțate prin fonduri europene.
Ministerul Fondurilor Europene va aloca fondurile necesare pregătirii proiectelor pe bază de convenții de finanțare, încheiate cu beneficiarii finali de fonduri pentru pregătirea proiectelor, în funcție de valoarea estimată a proiectelor de investiții, dar nu mai mult de 3% din valoarea estimată a acestora.
Proiectele eligibile
Potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență, sprijinul financiar se utilizează pentru finanțarea proiectelor de investiții de interes strategic național/local din următoarele domenii:
* infrastructură pentru sisteme de irigare/umectare a solului pentru combaterea riscului de secetă, combaterea eroziunii solului, drenare și desecare, protecție antigrindină, împăduriri;
* infrastructură pentru mobilitate urbană, regenerare urbană, turism și cultură, ecologizare platforme industriale, înființare/reabilitare/modernizare campusuri școlare necesare învățământului profesional și tehnic, reabilitare/modernizare/extindere sisteme centralizate de producere și distribuție a energiei termice necesare populației;
* infrastructură din domeniul sănătății publice; infrastructură pentru cercetare în domeniul transferului tehnologic; infrastructură de apă-canalizare;
* infrastructură edilitară: apă-canalizare, modernizare/extindere/reabilitare/dezvoltare de drumuri interioare ale localităților, mobilitate urbană în parteneriat cu localitățile urbane, regenerare urbană, sistem de iluminat public, sisteme centralizate de alimentare cu energie termică destinate localităților rurale limitrofe localităților urbane.
Fondurile alocate
Eligibilitatea cheltuielilor în cadrul PNRR 2021-2026 începe cu data de 1 februarie 2020, dată de la care devin eligibile cheltuielile aferente implementării proiectelor.
Mecanismul de alocare a fondurilor, încheiere a contractelor de finanțare, monitorizare proiecte, raportare precum și orice alte măsuri este cel prevăzut de OUG 88/2020.
Fondurile prevăzute pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice se repartizează pe regiuni de dezvoltare ale României.
De asemenea, elaborarea documentațiilor tehnico-economice va fi finanțată și din fonduri europene aferente perioade 2014-2020
Pentru pregătirea proiectelor care vor fi finanțate, bugetele estimate sunt:
* maxim 700 milioane lei pentru proiecte de infrastructură pentru sisteme de irigare/umectare a solului pentru combaterea riscului de secetă, combaterea eroziunii solului, drenare și desecare, protecție antigrindină, împăduriri, precum și pentru alte proiecte de infrastructură specifice acestui domeniu;
* maxim 500 milioane lei pentru proiecte de infrastructură pentru mobilitate urbană, regenerare urbană, turism și cultură, ecologizare platforme industriale, înființare/reabilitare/modernizare campusuri școlare necesare învățământului profesional și tehnic, reabilitare/modernizare/extindere sisteme centralizate de producere și distribuție a energiei termice necesare populației;
* maxim 125 milioane lei pentru proiecte de infrastructură din domeniul sănătății publice pentru extinderea/reabilitarea/modernizarea clădirilor destinate spitalelor, inclusiv dacă este cazul înființarea de unități spitalicești noi, precum și dotarea cu echipamente medicale, refuncționalizarea unităților spitalicești, precum și pentru alte categorii de măsuri necesare creșterii rezilienței unităților medicale din domeniul oncologiei și bolilor cardio-vasculare;
* maxim 125 milioane lei pentru proiecte de infrastructură pentru cercetare în domeniul transferului tehnologic;
* maxim 250 milioane lei pentru proiecte de infrastructură de apă-canalizare;
* maxim 250 milioane lei pentru proiecte de infrastructură edilitară.
Pentru elaborarea, negocierea, aprobarea, decontarea de cheltuieli, monitorizarea, precum și raportarea PNRR va fi înființată în cadrul Ministerului Fondurilor Europene o structură de specialitate cu un număr de 30 posturi, având cu denumirea: Direcția Generală Management Mecanism de Redresare și Reziliență.
Descărcați aici Proiectul OUG
Citiți și:
Peste 180 mil euro, pentru un pasaj cu trei niveluri subterane
Investitori straini pregatesc un ansamblu mixt cu 11 niveluri, in Bucuresti
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2020


