Cristian Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții
Scumpirea materialelor de construcții continuă accelerat și la începutul acestui an. Din noiembrie 2020 până pe la mijlocul anului trecut piața a fost marcată de creșteri de peste 40% în medie, după care majorarea a fost mai lentă în partea a doua a anului 2021.
Însă a fost doar liniștea dinaintea unei alte furtuni, spune Cristian Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții.
Prețurile au reînceput să crească, de data aceasta mai ales pentru materialele produse în România.
”Dacă anul trecut a fost caracterizat de scumpirile galopante ale materialelor din import, anul acesta este o creștere enormă a prețurilor materialelor produse în România: ciment, adeziv, gresie, ceramica, polistirenul etc.”, subliniază domnul Erbașu. De exemplu, prețul cimentului a crescut anul trecut cu circa 10-12%, mai puțin accelerat decât creșterea medie de aproximativ 40% a materialelor de construcție. Da,r brusc, anul acesta au fost anunțate măriri de prețuri ale betonului de aproximativ 20%. Producția de ciment fiind energofagă, evident că prețurile au fost influențate de scumpirea fără precedent a energiei electrice și a gazelor naturale.
„Ca urmare, în momentul de față este imposibil să faci predicții realiste privind evoluția costurilor”, este de părere Cristian Erbașu.
Scumpirile, neactualizarea corectă a valorii contractelor, clauzele contractuale nefavorabile constructorilor, subevaluarea bugetelor, accesul la licitațiile publice al firmelor fără experiență și incapabile de a realiza proiectele, la care se adaugă și reluarea exodului forței de muncă, reprezintă riscuri majore de nerealizare a proiectelor de investiții anunțate de Guvern.
Nici 20% din contractele cu prețuri neactualizate nu vor fi finalizate
Scumpirea neașteptat de mare a materialelor de construcții a făcut necesară modificarea legislației achizițiilor publice pentru a permite actualizarea valorii contractelor care nu aveau astfel de clauze.
În funcție de prevederile legale aplicabile și de soluția inspirată sau mai putin inspirată aleasă de investitor, în piață există acum trei categorii de contracte.
În primul rând sunt contractele care la semnare nu au avut clauză de actualizare a prețului sau care sunt sub 24 de luni de execuție, aflate acum sub incidența Ordonanței de Guvern 15/2021, transformată în Legea 281/decembrie2021.
Această ordonanță permite actualizarea doar cu prețul materialelor de construcții, fără să țină cont de costul manoperei, al echipamentelor și de cheltuielile indirecte. Astfel a fost rezolvată numai acoperirea a 30-40% din creșterea totală a costurilor de construire.
Mai sunt contractele care pot fi actualizate numai cu inflația calculată pe baza indicelui global al Institutului Național de Statistică, de numai 4-5% pe ultimul an, adică o actualizare simbolică, ce nu are nicio legătură cu creșterea reală a costurilor în construcții de peste 20%. Acestea nu au beneficiat de apariția Ordonanței de Guvern 15/2021, deci sunt cele mai dezavantajoase contracte pentru antreprenori.
Actualizarea la un nivel ceva mai apropiat de situația reală de pe piață este cea prevăzută în modelele de contracte aprobate prin HG 1/2018, elaborate de specialiști din cadrul Băncii Europene de Investiții. Acest model de contract este obligatoriu pentru contractele de execuție sau de proiectare și execuție ale căror valori sunt peste pragul de 5 milioane de euro și care au termen de execuție peste 24 de luni. Dar acest tip de contract poate fi aplicat opțional și contractelor mai mici. Însă beneficiarii evită să-l aplice tocmai pentru a nu include aceste clauze echitabile pentru antreprenori. Ei speră astfel că vor face economii neaplicând clauzele din HG 1/2018. ”Dar fac o mare eroare”, consideră domnul Erbașu.
Din păcate, și când se folosește modelul de contract conform HG 1/2018, care prevede clar că pentru proiectele care durează mai mult de 365 de zile se aplică formula de actualizare de preț tip polinomial, în unele cazuri autoritățile anulează în mod abuziv această clauză de actualizare din contract. Deși aceasta nu este opțională, chiar potrivit legii.
La nivelul Uniunii Europene această actualizare a valorii contractelor este acceptată, însă în România, sub pretextul că nu există fonduri, beneficiarii preferă să evite actualizarea și să mărească valoarea contractelor. Ei încearcă nu de puține ori să-i preseze și uneori chiar să-i șantajeze pe contractori să finalizeze proiectele contractate fără actualizare sau cu actualizările simbolice enunțate anterior. Astfel constructorii sunt amenințați de beneficiari chiar cu rezilierea și emiterea de certificate negative, situații la limita abuzului contractual, având în vedere situația reală din piață.
Cristian Erbașu trage un semnal de alarmă: ”Cu părere de rău trebuie să le spun beneficiarilor că nu se vor finaliza nici 20% din proiectele fără actualizări sau cu actualizări simbolice, prevăzute de unele contracte. Probabil doar cele cu lucrările aproape încheiate vor putea fi finalizate, restul vor rămâne neterminate, astfel că beneficiarii vor avea aceste lucrări gata peste 3-5 ani și mult mai scump…sau poate chiar niciodată”.
Singura soluție – aplicarea HG1/2018 în toate contractele
Cristian Erbașu consideră că singura soluție în acest moment este aplicarea prevederilor HG 1/2018 în toate contractele pe fonduri publice, indiferent de valoarea lor și de durata lor, atât pentru cele semnate deja, cât și pentru cele care vor fi semnate.
HG 1/2018 are cea mai bună variantă de contract în ceea ce privește actualizarea valorii, pentru că, în primul rând, consideră data de referință ca fiind momentul ofertării și nu cel al semnării contractului. Între cele două date poate fi un decalaj de un an, chiar un an și jumătate.
În al doilea rând, pentru că formula pe care o prevede include toate componentele costurilor unei lucrări: materiale, manoperă, utilaje, transport, cheltuieli indirecte.
Constructorii sunt presați să suporte creșterile de preț
Chiar dacă HG 1/2018 are cea mai bună variantă de contract, tot nu se acoperă mai mult de 75% din creșterea reală a costurilor de construire. Restul de 20-25% rămâne în continuare să fie suportat de constructor. Cu toate acestea în prezent este cea mai bună soluție, fiind acceptată și la nivelul Uniunii Europene, asfel că, cheltuiala cu actualizarea de preț este una eligibilă. Situația îi pune sub presiune pe constructorii care încearcă să obțină bugete suplimentare pentru finalizarea proiectelor. Beneficiarii cred că aceștia se vor descurca cumva până la urmă, însă în astfel de situații constructorul nu poate face decât lucruri la limita legii. Unii încep să lucreze cu muncitori fără forme legale, alții cu materiale de slabă calitate, iar alții nu își mai plătesc furnizorii, creditele, salariații și automat intră în insolvență sau chiar faliment. De undeva trebuie să fie acoperit acest deficit.
”Nu este un minus de numai 1-3%, care se poate descărca în scaderea profitului , ci este unul de 15 – 25% care nu are de unde să fie acoperit”, atrage atenția Cristian Erbașu.
Cu toate că legislația permite actualizări ale valorii contractelor, există totuși în continuare o reticență foarte mare din partea autorităților, și mai ales a celor locale, de a aplica legea în mod corect și onest.
Oficialii locali susțin că, dacă acceptă în contracte clauze de actualizare a valorii, nu au de unde să plătească diferențele de sume rezultate. Ei speră că punând presiune pe constructori îi vor obliga să le execute lucrările, în ciuda scumpirilor și a faptului că lucrătorii calificați pleacă în străinătate. Practic, vor să îi prindă pe constructori în clauzele contractuale, crezând că așa își vor termina proiectul, dar ”se înșală amarnic”, consideră Cristian Erbașu, care este de părere că: ”Nu numai că nu își vor finaliza proiectul, dar vor și distruge în continuare companiile de construcții. Peste un an poate chiar nu vor mai avea deloc ofertanți serioși la licitații”.
Abordarea extrem de agresivă a beneficiarilor asupra constructorilor nu le va soluționa problema finalizării proiectelor de investiții. Tratamentul acesta s-a accentuat de-a lungul timpului, iar rezultatele se văd acum în lipsa de ofertanți la licitații sau în oferte depuse numai de firme fără experiență, fără capacitatea de a executa lucrările licitate.
Sub pretextul că autoritatea publică este supusă nenumăratelor controale, funcționarii publici preferă să aștepte și să nu aplice prevederile de actualizare a valorii contractelor. Însă, această așteptare nu aduce nicio soluție. Practic, bugetul public se consumă doar pe cheltuielile bugetar administrative, iar investițiile nu se derulează sau se derulează într-un ritm foarte scăzut.
Mai mult decât atât, sunt funcționari care au senzația că vor fi remarcați și vor fi promovați dacă îi presează și îi duc pe constructori la limita falimentului. Chiar și politicienii au intrat în această paradigmă și consideră că printr-o astfel de atitudine demonstrează celor care i-au votat că apără banul public. ”Nimic mai fals!”, consideră Cristian Erbașu.
În cele din urma diminuarea activității economice și a investițiilor face ca statul să nu mai aibă de unde să mărească pensiile sau salariile bugetarilor. În loc să producă, statul se împrumută pentru a le plăti.
Atragerea fondurilor PNRR este pusă în pericol
Creșterea costului construcțiilor a dus aproape la dublarea bugetelor necesare realizării unor proiecte de investiții. Deja au devenit subevaluate bugetele a peste 80% dintre proiectele scoase la licitație în prezent, mai ales de stat. Sunt fie proiecte ale căror devize au fost făcute cu foarte mult timp în urmă, fie proiecte mai noi, dar făcute sub presiunea unui buget extrem de redus.
Cel mai mare risc de subevaluare îl prezintă proiectele ce urmează să fie finanțate prin PNRR. Aceasta pentru că finanțarea prin PNRR este condiționată de respectarea unor cerințe mai severe decât în cadrul altor programe. De exemplu, clădirile construite cu finanțare prin PNRR nu sunt doar pasive din punct de vedere al eficienței energetice, ci trebuie să aducă un plus de 20% din energia pe care o consumă. Astfel că toate investițiile care se vor face prin PNRR trebuie să fie la un standard mult mai ridicat decât cele de până acum. Or, cheltuielile nu cresc proporțional cu standardul, ci cu mult mai mult. Obținerea majorării cu un procent a standardului se face cu mai multe procente de creștere a bugetelor. Dacă standardul este îmbunătățit cu 10-20%, costurile urcă cu 50%.
Unii proiectanți arată beneficiarilor care este realitatea din piață. Alții, însă, se încadrează în bugetul impus fără argumente tehnico-economice de beneficiar și consideră că nu mai este treaba lor dacă proiectul respectiv va putea fi realizat sau nu. Dacă proiectanții ar putea să fie cu adevărat profesioniști, mai convingători, să le explice beneficiarilor ce se poate face și ce nu, multe proiecte de investiții ar putea fi realizate în termen mai scurt și la o calitate mult mai bună.
Există pericolul să nu poată fi consumate toate fondurile PNRR, consideră Cristian Erbașu, dacă autoritățile nu pregătesc de acum o piață capabilă să execute proiectele finanțate din aceste fonduri.
”Fără bugete realiste, contracte cu clauze oneste de actualizare a valorii, firme de construcții certificate, salarii competitive, România nu va fi capabilă să facă proiectele prin care să absoarbă fondurile europene alocate. Asta spre bucuria celorlalte state europene spre care se vor redirecționa fondurile neconsumate de țara noastră”, este de părere președintele FPSC.