Oferte locuri de munca top

Creste economisirea, stagneaza cererea pentru creditele ipotecare

Perioada de incertitudine din prezent a dus la stagnarea cererii pentru creditele ipotecare și la creșterea economisirii.

Bancherii observă chiar o tendință de economisire reflectată în produsele de investiții pe termen lung, potrivit reprezentanților Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

Nu aceeași precauție o arată consumatorii care se confruntă cu tentativele de fraudă bancară sau falsele oferte de investiții care circulă online.

Din cauza acestora, procesul de digitalizare este frânat chiar de către instituțiile financiar-bancare care se văd nevoite să introducă mecanisme suplimentare de control pentru a crește siguranța tranzacțiilor.

Vladimir Kalinov, vicepreședintele Raiffeisen Bank, a explicat: „La ora actuală, creditul de consum este principalul produs pe care îl acordăm. Pentru creditele ipotecare vedem o cerere mai mică. De exemplu, în primul trimestru creditele ipotecare au crescut cu mai puțin de un procent, în timp ce creditele de consum au o creștere de peste 7%. Creșterea modestă pentru creditele ipotecare vine ca urmare a incertitudinii pe care o traversăm. Suntem într-o perioadă în care nu este clar pe ce venituri ne putem baza în viitor. În condițiile în care creditul ipotecar implică o obligație care trebuie respectată o perioadă lungă de timp, decizia de a contracta un împrumut pentru o locuință este amânată de consumatori. Cumva clienții, la ora actuală, așteaptă să vadă ce urmează. Pe de altă parte, observăm o tendință nouă și un comportament mult mai responsabil al clienților noștri. Aceștia nu mai cheltuie toți banii pe care îi câștigă, ci aleg să contribuie la produsele de economisire, precum pensii sau produse de asigurare. Aceste produse au rată lunară, regulată, iar oamenii transferă disciplina rambursării creditelor în zona de economisire. Încet-încet, clienții încep să se gândească la produsele financiare pe care le pot folosi în viitor, pentru a-și menține standardul de viață actual. Un alt motiv pentru care se întâmplă acest lucru este că nivelul de trai al românilor a crescut mult în ultimii 15 ani. Odată cu acest fapt nevoile au evoluat, după ce au fost satisfăcute cele imediate. Până acum toată piața bancară s-a concentrat mai mult pe creditare. Odată cu atingerea unui prag de stabilitate nu a mai fost nevoie să cumpărăm mașini sau aparate electrocasnice în fiecare an.”

Avocatul Valentin Cocean, conciliator CSALB, a declarat: „Dacă ar fi să facem un top, ce s-a negociat cel mai mult sau ce solicită consumatorii în negocierea cu banca din cadrul CSALB, într-o ordine aleatorie a importanței, cred că sunt diverse eliminări de comisioane, creditele în franci, fraudele bancare și intrarea în negociere după deschiderea procedurii de executare silită.”

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2024

Sus