Oferte locuri de munca top

Creste costul orar al fortei de munca

Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creştere de 15,60%  în  trimestrul II 2018 faţă de acelaşi trimestru al anului trecut, la nivelul întregii economii.

Faţă de trimestrul precedent,creșterea costului orear al forței de muncă a fost în trimestrul II de 9,36%.

Trimestrul  II 2018,  comparativ  cu  trimestrul  II 2017

Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, costul orar al forţei de muncă a  crescut în toate activităţile economice.

Pe principalele activităţi ale sectorului economic, cele mai mari creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în  formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s‐au  regăsit  în  informaţii şi  comunicaţii  (19,11%), în tranzacţii imobiliare (18,32%) şi în construcţii (17,98%).

Sectoarele economice cu cele mai mici creşteri au  fost  industria  extractivă (6,32%),  activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport  (10,49%), activităţi  de  spectacole, culturale şi recreative (10,52%) şi industria prelucrătoare (10,53%).

În sectorul bugetar s‐au înregistrat creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în  formă  ajustată după efectul  zilelor lucrătoare) ca urmare a  aplicării prevederilor legale   pentru  personalul plătit din fonduri  publice, astfel: în sănătate şi asistenţă socială cu  33,15%,  în învăţământ cu 21,76% şi în administraţie publică  cu 19,51%.

Trimestrul II 2018, comparativ cu trimestrul I 2018 

Faţă de trimestrul I 2018, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după  numărul zilelor lucrătoare) a crescut în toate activităţile economice.

Pe principalele  activităţi  ale  sectorului  economic, cele  mai  semnificative  creşteri  s‐au  înregistrat  în  industria  extractivă  (20,47%),  în  producţia şi furnizarea de  energie electrică şi termică, gaze, apă  caldă şi aer condiţionat (19,63%) şi în intermedieri financiare şi asigurări  (19,09%).

Cele mai mici creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după  numărul zilelor lucrătoare) au avut loc în construcţii (2,35%) şi în activităţi profesionale,  ştiinţifice şi  tehnice (3,14%).

În sectorul bugetar s‐au înregistrat creşteri ale costului orar al forţei de muncă  (în  formă ajustată după efectul zilelor lucrătoare) ca urmare a  aplicării prevederilor legale  pentru  personalul plătit din fonduri publice, astfel: în sănătate şi asistenţă socială cu  21,19%,  în învăţământ cu 13,55% şi în administraţie publică cu 5,82%.

În trimestrul II 2018, creşterea faţă de trimestrul anterior (pentru  indicii  în  formă  ajustată  după  numărul  zilelor lucrătoare) a  componentei  privind cheltuielile directe (salariale) cu forţa de muncă a fost de 9,35%, iar cea  a cheltuielilor indirecte (non‐salariale) de 9,66%.

 

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr.6/sept 2018

Sus