Oferte locuri de munca top

Creditele pentru locuinţe în lei depăşesc pragul de 15 miliarde

home-366927_640Volumul creditelor pentru locuinţe acordate populaţiei, în moneda naţională, s-a dublat în august 2015 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, depăşind pragul de 15 miliarde de lei, potrivit unui raport financiar lunar emis de Banca Naţională a României.

Astfel în luna august 2015 creditele pentru locuinţe în lei au crescut cu 700 de milioane de lei şi se află în creştere netă cu peste 3 miliarde de lei faţă de începutul anului ajungând la 15,1 miliarde de lei.

De asemenea, volumul creditelor acordate în euro îşi continuă scăderea ajungând pentru prima oară după criza financiară la un volum mai mic decât dublul creditelor de profil acordate în lei. Creditele în valută au scăzut în luna august până la 29,6 milioane de lei, mai putin cu echivalentul în lei a 500 de milioane. Acestea se află în scădere cu peste un miliard faţă de începutul anului când volumul acestui tip de credit atingea echivalentul în lei a 31,1 miliarde de lei.  În august 2014 volumul creditelor în euro era de 31,7 milioane de lei.

Creditele în alte valute scad şi ele, dar se menţin în luna august peste pragul de 3 miliarde de lei, potrivit statisticii BNR.

La nivel general creditele pentru locuinţe acordate populaţiei au fost pe creştere în luna august cu peste 100 de milioane de lei faţă de luna iulie volumul înregistrat fiind de 47,8 miliarde de lei.

Creditele pentru locuinţe au înregistrat în ultimul an o majorare a volumului de aproape 5 miliarde de lei pe fondul creşterii creditării în moneda naţională.

Sus