Parlamentarii vor să introducă o nouă modalitate de finanțare a lucrărilor de reabilitare seismică a clădirilor de locuințe.
Propunerea este pe ordinea de zi a ședinței Camerei Deputaților.
Această variantă a fost propusă prin amendament de deputați la OG nr.6/2023 de modificare a Legii nr.212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor.
Astfel, asociațiile de proprietari sau proprietarii ar putea aplica pentru obținerea de credite garantate de stat în vederea reabilitării seismice a clădirilor.
Statul va garanta creditele de reabilitare seismică a clădirilor și va achita dobânda aferentă acestor credite prin instituția mandatată de Ministerul Finanțelor.
De creditele garantate de stat vor putea beneficia asociațiile de proprietari sau proprietarii care locuiesc în imobile încadrate în clasele de risc seismic RsI și RsII.
În plus față de fondurile alocate de stat prin Programul național, introducerea unui program de credite garantate de stat, cu dobândă zero pentru proprietari, va constitui un mecanism suplimentar prin care imobilele încadrate în clasele de risc seismic RsI și RsII ar putea să fie reabilitate.
Obținerea de credite de reabilitare s-ar putea face cu garantare de către FNGCIMM, similar cu creditele deja acordate prin programul “Noua Casă”.
Ce se va întâmpla dacă bugetul de stat nu este suficient
Pe lângă aceasta, deputații au în vedere și proiectele pentru care nu pot fi încheiate contracte de finanțare din cauza fondurilor insuficiente alocate de la bugetul de stat.
În acest caz, autoritățile locale, inclusiv sectoarele municipiului București, vor putea decide finanțarea din sursele prevăzute în bugetele locale sau alte surse legal constituite.
Modalitatea de implementare va fi stabilită prin hotarâre de consiliul local.
Același lucru va fi valabil și pentru clădirile incluse în subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile aflate în proprietatea sau administrarea autorităților și instituțiilor administrației publice centrale sau locale.
Această nouă prevedere va da posibilitatea finanțării lucrărilor de consolidare a clădirilor aflate în clasele de risc seismic finanțate din programele naționale într-o proporție mult mai mare.