Cosmin Vilcu, presedintele filialei Sibiu a PSC: Modificarile legislative aplicate in termen scurt creeaza un soc companiilor

Cosmin Vîlcu, președintele filialei Sibiu a Patronatului Societăților din Construcții și di­rector general al Conlan Grup din Sibiu

Un context economic marcat de schimbări și reforme aduse de politicieni de teama recesi­unii afectează predictibilitatea sectorului de construcții. Aceasta în condițiile în care im­plementarea proiectelor pe un termen mai lung face parte din specificul activității con­structorilor, contractele de lucrări fiind ade­sea semnate pe 12-16 luni. Calculele pe care constructorii și le fac se bazează pe condițiile din piață la momentul semnării contractelor, însă, pe parcursul derulării lucrărilor, de cele mai multe ori, apar schimbări legislative.

Cosmin Vîlcu, președintele filialei Sibiu a Patronatului Societăților din Construcții și di­rector general al Conlan Grup din Sibiu, ne-a declarat: “Principalele aspecte care ne impac­tează activitatea sunt modificările legislative și, mai ales, cele care nu sunt doar anunțate, ci și puse în practică în termen foarte scurt”.

Modificarea legislativă care a afectat cel mai mult calculele constructorilor a fost elimina­rea integrală la începutul anului curent a faci­lităților fiscale de care beneficiau angajații din acest sector.

Dacă statul poate legifera astfel încât costul unui contract încheiat pentru o investiție pu­blică să crească în situații excepționale, așa cum indică reglementările ANAP, renegocie­rile nu sunt valabile în mediul privat. Astfel, eliminarea facilităților poate crea efecte de­vastatoare. “În zona privată lucrurile sunt mult mai stricte. Dacă, de exemplu, semnezi un contract în septembrie 2024, valabil pe 16 luni, atunci rămâi blocat pe aceleași prețuri unitare pe toată durata lui. Investitorii nu îți permit să ajustezi tarifele, indiferent ce schimbări legislative sau economice apar în­tre timp. Practic, chiar dacă piața se transfor­mă radical, contractul rămâne bătut în cuie”, subliniază domnul Vîlcu.

Eliminarea scutirilor de la taxele salariale pen­tru constructori nu ar fi schimbat, în sine, sa­lariul brut pe care compania trebuia să îl plă­tească. Însă, prin prisma faptului că angajații ar fi primit un salariu net mai mic, mai multe firme de construcții s-au văzut nevoite să crească de fapt salariul brut, pentru a putea menține în ianuarie 2025 același salariu net ca cel din decembrie 2024.

Președintele PSC Sibiu spune: “Teoretic, le­gea obliga companiile să reducă salariile nete pentru a acoperi noile taxe. Practic însă, ma­joritatea angajatorilor au preferat să suporte costul, tocmai pentru a nu-și împinge angaja­ții într-o situație imposibilă. Orice om are rate și cheltuieli lunare, iar o tăiere de 20 % din salariu ar fi fost devastatoare. Firmele au ales să absoarbă șocul. În cifre, asta a însemnat o creștere de 19,4 % aplicată la salariul brut. Dacă marja netă de profit la un contract este, în medie, de 5 %, practic renunți la profit pen­tru a menține echilibrul. Efectul de domino este inevitabil: dacă salariile cresc, manopera subcontractorilor se scumpește imediat. Iar în construcții, unde mare parte din execuție se bazează pe subantrepriză, asta duce la crește­rea generală a costurilor. Furnizorii de materi­ale reacționează la rândul lor, pentru că și ei operează cu personal afectat de aceleași taxe. Rezultatul final? Toată piața se repoziționează pe prețuri mai mari – de la manoperă la mate­rii prime – ceea ce face ca fiecare proiect să devină semnificativ mai scump.”

Angajații însă nu au resimțit creșterea costu­rilor cu salariile, motiv pentru care cer la ora actuală mărirea salariului net. ”Pentru ei via­ța s-a scumpit. Inflația există, prețurile cresc, iar cererile de majorare continuă. Pe bună dreptate, oamenii nu pot trăi în aceleași con­diții, chiar dacă salariul net a rămas același”, apreciază domnul Vîlcu.

În fața acestor presiuni, opțiunile constructo­rilor sunt puține. “În fața unor astfel de schimbări, companiile au, de fapt, doar două scenarii posibile. Primul – intrarea în dificultate financiară, care în cazuri extreme poate duce la insolvență, atunci când nu mai poți susține rambursarea creditelor sau a obligațiilor curente. Al doilea – renegocierea contractului cu beneficiarul. Problema este că, realist vorbind, mai puțin de 10 % dintre in­vestitorii privați acceptă să rediscute prețuri­le. Cei mai mulți rămân rigizi, pentru că și-au construit bugetele pe costuri fixe, fără a-și lă­sa marje pentru schimbări legislative sau eco­nomice. Practic, riscul este transferat integral pe umerii antreprenorului”, ne-a explicat Cosmin Vîlcu.

• Constructorii, transformați în finanțatori ai statului

Problemele nu lipsesc nici în contractele pu­blice. Președintele PSC Sibiu arată cum con­structorii sunt obligați să suporte întârzierile administrației: “De la dispoziții de șantier cu răspuns întârziat până la punerea lor în prac­tică și decontarea efectivă, ești nevoit să fi­nanțezi lucrarea. Nu poți suspenda execuția până la clarificare, ești nevoit să continui și, practic, devii finanțator al lucrării. Asta în­seamnă să plătești dobânzi, pentru că este nevoie să te împrumuți, și să suporți costuri de care nu ar trebui să fii responsabil.”

Constrângerile financiare sunt uriașe. “Puțini constructori au capital propriu pentru proiec­te de milioane de euro, așa că majoritatea lu­crează cu credite. Aici apare blocajul: o bancă percepe, în medie, o marjă de 3 % peste ROBOR, ceea ce înseamnă aproape 10 % do­bândă anuală. Dacă aplici acest procent la un milion de euro, costul finanțării depășește profitul pe care îl poți obține dintr-o lucrare. Practic, muncești ca să plătești banca”, atra­ge atenția domnul Vîlcu.

Există instituții publice care plătesc la termen, dar multe companii de construcții se plâng de întârzieri de până la șase luni. Termenele contractuale sunt negociabile – pot fi 30, 60 sau chiar 90 de zile – dar în practică construc­torii depind și de tipul de finanțare a proiec­tului, fie PNRR, fie Anghel Saligny. Când banii nu vin, firmele sunt nevoite să se împrumute la bănci pentru a menține șantierele în mișca­re. Pentru constructori, termenul ideal rămâ­ne 30 de zile, singurul care asigură un echili­bru sănătos între muncă și cash-flow.

“În relația cu furnizorii, termenul standard de plată este de 30 de zile. Dacă și tu, ca antre­prenor, încasezi de la beneficiar în același in­terval, nu mai ești obligat să creditezi lucra­rea din fonduri proprii. Problema apare atunci când scadențele urcă la 60 de zile sau mai mult. În practică, în special în contractele cu statul, plățile ajung la 60 sau chiar 90 de zile, pentru că rareori există lichidități disponibile la timp. În acest interval, dobânzi­le acumulate la creditele bancare pot depăși profitul pe care l-ai estimat pe lucrare, trans­formând proiectul într-o povară financiară”, menționează domnul Vîlcu.

• Piața privată, la jumătate. Concurența pe proiecte publice explodează

Volumul contractelor din construcții s-a menți­nut relativ constant în ultimii trei ani, însă efor­tul necesar pentru a atrage proiecte private s-a dublat. Piața privată s-a redus la jumătate, atât pe segmentul rezidențial, cât și pe cel in­dustrial. În acest context, numeroși construc­tori s-au orientat către licitațiile publice, chiar dacă nu erau pregătiți pentru birocrația și complexitatea acestui tip de proiecte. Efectul imediat a fost intensificarea concurenței.

”Când piața privată se contractă, companiile se îndreaptă inevitabil spre zona unde există finanțare, adică proiectele publice. Prima re­acție este să te reprofilezi, să aduci specialiști în elaborarea documentațiilor pentru licitații. Dar asta generează o competiție acerbă, iar ris­cul real este – deși termenul poate părea dur – o formă de canibalizare a firmelor de construc­ții”, avertizează președintele PSC Sibiu.

• Asocierea – soluția pentru supraviețuire

Un scenariu și mai dificil ar apărea dacă statul ar decide să oprească programele de investi­ții finanțate de la bugetul național, cum este programul Anghel Saligny. Într-o astfel de situație, singura strategie sustenabilă pentru companii ar fi colaborarea.

“Cea mai bună variantă este asocierea. Dacă două sau trei firme își unesc forțele, pot îm­părți cheltuielile și pot duce la capăt o lucrare de anvergură. Într-o piață unde există 10 in­vestiții și 20 de ofertanți, indiferent de strate­gie, sub un anumit prag nu poți coborî fără să riști să îți compromiți șansele de finalizare. Am văzut deja cum astfel de practici duc la eșec și, uneori, la autodistrugere. Trebuie să învățăm din piețele externe, unde asocierea este o practică firească și eficientă”, a expli­cat președintele PSC Sibiu.

El atrage atenția și asupra unei alte priorități critice: investiția în oameni. “Dacă închizi o companie și vrei să o redeschizi peste doi ani, trebuie să reconstruiești totul de la zero – să formezi din nou echipa, să investești din nou în tehnologie. Este mult mai sănătos să gă­sim soluții pentru a păstra forța de muncă. Statul ar trebui să înțeleagă că sprijinind con­structorul, sprijină de fapt angajatul”, sublini­ază Cosmin Vîlcu.

• Perspective pesimiste pe termen scurt, dar optimiste pe termen lung

Privind spre viitor, Cosmin Vilcu nu este opti­mist: “Anul acesta nu văd lumina de la capă­tul tunelului. Dacă perioada de suferință du­rează mai mult de șase luni, revenirea va fi și mai grea. Abia 2027 va fi anul în care vom ve­dea o luminiță, dar nu o revenire completă. Nu cred că 2026 va fi un an mai bun.” n