A fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor la Centrul de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie care va fi construit la Lovrin.
”Suma totală investită de părțile participante în proiect este de aproximativ 11 milioane de euro”, a anunțat președintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis.
Contractul a fost încheiat cu asocierea JDA Consult (lider), New Begining Constructions Company, Nedex Grup.
Construirea acestei unități medicale, care este o secție externă a Spitalului Județean, se realizează în urma unui program transfrontalier România-Ungaria.
Contribuția financiară a Consiliului Județean Timiș este de 7 milioane de euro, 60% din acești bani provenind din fonduri europene.
Noul centru de la Lovrin va utiliza resursele geotermale din localitate, iar clădirea va avea o suprafață de 1.200 metri pătrați, 21 de saloane, 43 de paturi de spital și 16 pentru consultații și tratamente.
Proiectul este finanțat prin programul „Servicii de sănătate transfrontaliere reziliente, integrate și accesibile”), acronim „Resilience4Health” finanțat în cadrul Programului INTERREG VI-A România-Ungaria 2021-2027.
Durata contractului este de doi ani.