Urare Craciun 2024

Contract de peste 10 mil euro, semnat intr-un proiect de mediu

A fost finalizată licitația pentru atribuirea unui contract important în cadrul proiectului de dezvoltare a rețelei de conducte de apă și apă uzată în localitățile în care încă nu există o astfel de infrastructură, din județul Vrancea.

Contractul vizează ”Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Vrancea – etapa a III-a, în perioada 2021-2027”.

Valoarea contractului este de 53 milioane de lei, fără TVA, din care 85% reprezintă fonduri europene, 14% fonduri de la bugetul de stat și 1% contribuția Consiliului Județean Vrancea.

Autoritatea contractantă este operatorul regional CUP Salubritate SA.

Noua sursa de agregate, investitie a unui producator de ciment

Câștigătoare a fost desemnată asocierea de firme Ramboll South East Europe SRL, Ramboll Danmark A/S, Ramboll Americas Engineering Solution INC și Ecoapa Design SRL, care va demara activitățile pentru realizarea Studiului de Fezabilitate la noul proiect de alimentare cu apă și canalizare, finanțat în cadrul Programului Operațional Dezvoltare Durabilă.

Perioada de execuție a contractului este de 24 de luni.

”Noul proiect major pentru înființarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare se va derula în 55 de localități din județul Vrancea, acolo unde în prezent nu există această infrastructură de utilități, astfel încât în următorii ani toată populația județului Vrancea să beneficieze de apă și canalizare în condiții civilizate”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/ mai 2022

Sus