A devenit operațional bugetul pe acest an al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), fiind publicat în Monitorul Oficial. Bugetul prevede relansarea programului Casa Verde fotovoltaice, precum și cele pentru eficiența energetică a clădirilor unifamiliare și publice.
În 2021, AFM va avea un buget destinat plăților de aproximativ 2,8 miliarde de lei, aproape dublu față de cei 1,5 miliarde de lei din 2019.
Panouri fotovoltaice
Vor fi finalizate toate restanțele din sesiunea anterioară a programului Casa Verde Fotovoltaice, pentru a putea fi relansat cu bugetul rămas neconsumat, de 54 milioane lei. De asemenea, va fi lansat și un ghid îmbunătățit.
Va fi relansat inclusiv Programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice cu un buget de 250 milioane lei. AFM a ținut cont de interesul manifestat de autoritățile locale, care și-au exprimat dorința de a participa.
Iluminatul ecologic public stradal
Programul privind iluminatul public stradal va continua în 2021 cu un buget total de 800 de milioane de lei din care:
* 500 milioane lei pentru lansarea unei noi sesiuni de finanțare în anul 2021,
* 300 milioane lei pentru aprobarea dosarelor de finanțare depuse în sesiunea din anul 2020 și semnarea contractelor aferente.
Eficientă energetică în case, școli și instituții publice
Mai întâi vor fi soluționate dosarele deja depuse pentru a putea fi semnate primele contracte de finanțare. Este luată în calcul majorarea procentului de finanțare de care vor beneficia și cei care au depus deja dosarele.
Programul privind creșterea eficienței energetice în clădiri unifamiliale are un buget total de 429 de milioane de lei cu care vor fi finanțate până la 15.000 de euro per locuință, pentru semnarea contractelor cu beneficiarii casnici care au depus deja dosarele, precum și cu cei care urmează să se înscrie în program.
Programul privind creșterea eficienței energetice în clădiri publice are alocată suma de 1,40 miliarde de lei. Deși, în primă instanță, programul a fost conceput doar pentru școli, este luată în calcul extinderea eligibilității și la UAT-uri și instituții publice, ghidul de finanțare fiind în curs de finalizare la nivelul AFM.
Infrastructura verde
Pentru dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a autovehiculelor electrice, sunt prevăzute:
* continuarea programului destinat instalării stațiilor de reîncărcare în municipiile reședință de județ cu un buget de 21 milioane lei pentru aprobarea și încheierea contractelor în urma evaluării ultimelor 15 dosare de finanțare depuse în cadrul acestui program;
* 500 de milioane de lei pentru un program nou destinat celorlalte categorii de autorități locale (municipii de rang II, orașe, stațiuni turistice etc.);
* 175 de milioane de lei pentru un program nou destinat operatorilor economici care doresc să instaleze stații de reîncărcare pe autostrăzi, drumuri naționale și europene.
Protecția apelor
Programul vizând protecția resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, stații de tratare, canalizare și stații de epurare are un buget de 500 milioane lei pentru finanțarea sistemelor de alimentare cu apă, a celor pentru colectarea apelor uzate și a stațiilor de tratare/epurare a apei, luând în calcul numărul mare de localități deficitare din acest punct de vedere la nivel național.
Infrastructura velo
Programul vizând dezvoltarea infrastructurii velo în Romania are prevăzut un buget de 500 de milioane de lei pentru piste de biciclete.