Finanțarea europeană pentru construirea unui terminal intermodal în Ruse afost arpobată de către Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor din Bulgaria, relatează Railway Pro.
Valoarea totală a proiectului este de aproape 56,5 milioane de euro.
Investiția este realizată în cadrul Programului Transport Conectivitate 2021–2027, cu finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională în valoare de peste 46,8 milioane de euro.
Noul terminal intermodal din Ruse va fi construit pe amplasamentul fostei triaje Ruse Est și va include construirea unei noi stații cu șapte linii, refacerea conexiunii feroviare cu Podul peste Dunăre și un nou acces rutier din Zona Industrială de Nord a orașului.
Terminalul va include clădiri administrative, platforme de încărcare și descărcare, un punct vamal, spații de depozitare, parcări și zone verzi.
„Odată cu al treilea pod peste Dunăre, care va fi de asemenea în apropiere de Ruse, și cu construcția terminalului intermodal, orașul își consolidează poziția de nod de transport-cheie pentru nord-estul Bulgariei. Combinat cu modernizarea și creșterea capacității liniei feroviare Ruse – Varna, acesta va oferi cea mai directă conexiune feroviară pentru fluxurile de marfă din Est și din regiunea Mării Negre, pe Dunăre, către Europa Centrală și de Vest”, a declarat viceprim-ministrul și ministrul transporturilor și comunicațiilor, Grozdan Karadjov, citat de Railway Pro.
În această lună, administratorul infrastructurii feroviare din Bulgaria (NRIC) va lansa o licitație publică pentru proiectarea și construirea terminalului intermodal.
Terminalul va contribui, de asemenea, la decarbonizarea mobilității prin promovarea transportului feroviar în detrimentul transportului rutier și va sprijini dezvoltarea economică a orașului Ruse, consolidându-l drept centru logistic și comercial regional.
Contract rutier, estimat la peste 29 mil euro, ofertat
În plus, facilitățile moderne, inclusiv conexiunile cu Podul peste Dunăre și accesul rutier din zona industrială de nord, vor asigura un management eficient al transportului de marfă, integrarea cu portul fluvial și creșterea competitivității Bulgariei în lanțurile logistice internaționale.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025


