Descarca articol
Asociaţiile profesionale şi patronatele din sectorul construcţiilor au decis să colaboreze pentru a schimba în bine cadrul în care se desfăşoară activităţile din acest domeniu în România.
Construcţiile sunt o parte fundamentală din economia unei ţări. Ele constituie un dublu indicator al dezvoltării, pentru că atunci când există creştere economică, aceasta se reflectă în dinamica din construcţii şi a nivelului de civilizaţie, care se poate citi după calitatea pe care o arată construcţiile.
Între puţin, dar foarte bine şi mult, dar fără calitate există atât mult şi bine, cât şi puţin şi prost. Care dintre acestea caracterizează sectorul construirii din România?
Dacă ne referim la cantitate, volum sau cifră totală de afaceri şi dacă ne comparăm cu alte ţări europene şi raportăm această dimensiune la numărul de locuitori, vom constata o poziţionare sub medie.
Dacă ne referim la calitate, la cultura construirii, tot comparativ cu contextul continental, rezultatele nu sunt bune deloc.
Dacă totuşi dorim să ne comparăm cu noi înşine, ca să vedem cum progresăm, apare paradoxala constatare că în urmă cu câteva decenii se construia în general mai bine, chiar dacă nu erau disponibile tehnologiile contemporane şi computerele nu îşi făcuseră încă apariţia pe scară largă în concepţie şi execuţie.
Am pornit de la aceste premise pentru a explica faptul că există o energie importantă a firmelor şi a profesioniştilor din construcţii din ţara noastră în direcţia unor schimbări profunde şi benefice ale cadrului în care se desfăşoară activităţile din construcţii.
Sectorul este dezvoltat atât vertical, cât şi orizontal, având rădăcini locale şi actori globali. El cuprinde combinaţii felurite de asocieri şi colaborări între firmele autohtone mici, medii sau mari şi producătorii de materiale şi sisteme din toată lumea, fie că aceştia îşi realizează produsele la noi, în apropiere sau oriunde altundeva.
Toată lumea doreşte schimbări, de la cei mici la cei mari, de la cei din sectorul privat la cei din cel public şi mai ales guvernanţii, adică cei care observă dinamica, cifrele şi se întreabă de ce absorbţia de fonduri europene, care au o componentă importantă de construcţii, a fost dezastruoasă, de ce au eşuat în aşa de mare măsură contractele semnate şi, mai ales, ce e de făcut pentru a preveni şi corecta fenomenele nefaste?
În istoria recentă au fost foarte puţine momente în care întreg cadrul construirii a fost discutat în profunzime, în scopul de a îl ameliora.
Un astfel de moment, motivat însă de o tentativă de control politic direct de la vârful guvernului, a fost în urmă cu aproape zece ani, prin iniţiativa puterii de atunci de a trece instituţia Inspecţiei de Stat în Construcţii în subordinea directă a primului ministru şi de a realiza ”Codul construcţiilor”, un pachet legislativ revizuit profund.
Deşi bună ca intenţie, prin dorinţa de revizuire, iniţiativa codului a fost dezastruoasă ca mod de structurare, cu multe excese şi omisiuni care au revoltat o bună parte a celor care lucrează în construcţii, în proiectare sau execuţie.
Din aceste motive promovarea codului a eşuat şi s-a continuat cu politica ajustărilor mărunte dar frecvente ale legilor şi normelor existente.
Acest mod de lucru a dus pe termen lung la pierderea coerenţei pachetului de legi, la instabilitatea sistemului şi la o multitudine de interpretări diferite ale aceloraşi prevederi, aplicate de administraţii sau servicii deconcentrate.
Iată că în 2015 guvernul încearcă să reacţioneze la situaţia nemulţumitoare a achiziţiilor din construcţii, pe care am comentat-o cu diferite prilejuri şi în paginile Arenei Construcţiilor şi propune modificarea Legii 10, a calităţii construcţiilor, fără a se consulta cu majoritatea asociaţiilor profesionale diferite din domeniu şi îndrăznesc să afirm, fără a putea aprecia consecinţele unei astfel de modificări.
Mai mult, a lipsit o comparaţie aprofundată cu sistemele aplicate de statele care ar putea servi de model cu sectorul construcţiilor, faţă de care ceea ce se practică în România ca pachet de legi prezintă diferenţe care merită discutate.
Noua formă a legii a introdus câteva idei valoroase în sine, dar superficial descrise şi fără o cale de aprofundare pe care o dau în anumite situaţii eventualele norme metodologice aferente.
Mă refer la responsabilitatea celor implicaţi în construcţii, care nu este nouă, ea existând dintotdeauna, dar care este acum condiţionată de acoperirea cu asigurări profesionale, o procedură firească, dar total nedetaliată, aşa că mă întreb dacă de luna viitoare se vor mai putea face contracte de lucrări publice şi după ce criterii vor judeca entităţile achizitoare dacă ofertanţii au asigurări corespunzătoare sau nu pentru lucrările de care sunt interesaţi.
În altă ordine de idei a fost introdusă o cerinţă nouă de verificare a proiectelor din punct de vedere al sustenabilităţii, pe care nu ştiu cine o va evalua, specialiştii atestaţi lipsind iar termenul pentru a fi formaţi fiind mult prea scurt.
Nu intenţionez, însă, să discut despre această lege şi despre efectele posibile din conexiunile cu celelalte texte normative, dar menţionez că ea a aruncat în aer întregul sector care, la invitaţia Ordinului Arhitecţilor din România a convenit prin liderii principalelor asociaţii profesionale şi patronale să se asocieze în vederea discutării serioase a subiectelor legate de cadrul construirii.
Astfel, după mai multe rânduri de discuţii, următoarele organizaţii au semnat un protocol de asociere: Asociaţia Inginerilor de Instalaţii din România, Asociaţia Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri, Asociaţia Română a Inginerilor Consultanţi, Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România, Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii, Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii, Federaţia Patronală din Industria Materialelor de Construcţii – PATROMAT, Patronatul din Industria Cimentului şi a altor Produse Minerale pentru Construcţii din România – CIROM şi bineînţeles Ordinul Arhitecţilor din România.
Evenimentul, pe care îl calific ca istoric, a fost oficializat la Casa Ion Mincu din Bucureşti, sediul Ordinului Arhitecţilor, în data de 23 iulie a acestui an.
Parteneriatul este deschis şi altor organizaţii care împărtăşesc obiectivele fixate şi doresc să se alăture. Îmbunătăţirea cadrului legislativ este unul dintre aceste obiective, dialogul şi colaborarea reală cu MDRAP şi cu alte ministere şi autorităţi fiind mijlocul principal avut în vedere.
Promovarea şi dezvoltarea conceptului de calitate în construcţii este un alt obiectiv major adoptat, alături de promovarea certificării tehnice profesionale şi a colaborării pentru unele forme de pregătire profesională continuă.
Ca prime acţiuni, această asociere a început dialogul pe tema cadrului conţinut al documentaţiilor din anumite faze ale proiectării, prevederi cunoscute ca HG 28, un document pentru care Ordinul Arhitecţilor a făcut sesizări şi propuneri anterioare referitoare mai ales la ceea ce s-a instituit ca fiind conţinutul şi exigenţele Studiului de Fezabilitate, pentru investiţii în construcţii.
În acest moment suntem preocupaţi de pachetul legislativ destinat achiziţiilor publice, aflat în faza de consultare publică, o componentă esenţială pentru contractarea investiţiilor, dar de la care au pornit în trecut o serie întreagă de eşecuri şi chiar fenomene colaterale, precum nesfârşitele contestaţii ale mai tuturor procedurilor de achiziţii, atribuirile pe preţul cel mai mic care au condus la blocaje prin imposibilitatea realizării contractelor, licitaţii pentru care s-au fixat criterii de eligibilitate inaccesibile firmelor sau grupărilor de firme româneşti din cauza specificului pieţei locale, predate astfel firmelor străine fără posibilităţi de a fi concurate şi altele.
Eu mulţumesc şi pe această cale celor care s-au asociat pentru mai bine în sectorul construcţiilor în România şi solicit guvernanţilor, dar mai ales funcţionarilor publici din zona de reglementare tehnică, să beneficieze de această platformă pregătită special pentru a colabora.
Nu văd posibil niciun progres real în România, nu numai în construcţii, dacă sectorul public nu va reuşi să dialogheze cu cel privat la un alt nivel, alocând mult mai multe resurse în acest sens şi rezistând mult mai bine unor presiuni politice facţionale, care reprezintă interese de grup şi nu generale. n