Romania va dispune in perioada 2014-2020 de doua miliarde de euro in cadrul programelor de investitii cu fonduri europene dedicate cresterii eficientei energetice a cladirilor. Peste 850 milioane de euro vor fi alocate prin Programul Operational Regional pentru imbunatatirea eficientei energetice a cladirilor rezidentiale si a sistemelor de iluminat public, in timp ce alte 300 milioane de euro vor viza cresterea eficientei energetice a cladirilor publice. Fondurilor europene le se va adauga contributia nationala, pana la suma mentionata.
In acest context, constructorii trebuie sa isi pregateasca forta de munca pentru a face fata afluxului de lucrari. In prezent insa, pe piata exista un deficit de aproximativ 25.000 de montatori de sisteme termoizolante opace, respectiv transparente (ferestre). In replica la aceasta situatie, proiectul BUILD UP Skills QualiShell, promovat de un consortiu de specialisti, isi propune sa dezvolte la nivel national scheme de calificare pentru montatorii de sisteme termoizolante opace si transparente.
„In luna mai am finalizat Ghidul orientativ pentru dezvoltarea si implementarea schemei de calificare, care se adreseaza atat muncitorilor care vor sa se califice in aceste domenii, cat si furnizorilor de cursuri de formare profesionala. Acum, suntem in proces de definire a mecanismelor si masurilor care vor permite realizarea unor parteneriate eficiente intre sistemul de invatamant si sectorul de constructii”, a declarat ing. Horia Petran, coordonatorul proiectului BUILD UP Skills, din partea INCD URBAN-INCERC.
In luna august a acestui an se va derula primul curs pilot de calificare, care va include in jur de 30-35 de cursanti pe cele doua specializari. In urma derularii acestuia va fi validata schema de formare profesionala, care va fi ulterior preluata de institutiile de invatamant si formare profesionala.
Pana la finalizarea proiectului, in mai 2015, Romania va avea o schema nationala de calificare a fortei de munca din constructii, cu cele doua componente, care va permite cresterea calitatii lucrarilor de anvelopare a cladirilor si va sprijini atingerea obiectivelor de politica energetica durabila stabilite de Uniunea Europeana pentru anul 2020.
Cursurile de formare profesionala sunt esentiale, intrucat muncitorul necalificat tinde sa genereze rebuturi, care trebuie ulterior corectate, precum si risipa de materiale. Aceste aspecte il afecteaza implicit si pe angajatorul sau. In schimb, un muncitor calificat lucreaza mai bine si is poate asuma raspunderea pentru calitatea lucrarii executate, subliniaza Cristian Groza, reprezentantul Grupului pentru Calitatea Sistemelor de Termoizolatie QETICS.
Pe piata, in desemnarea constructorilor care executa lucrarile de anvelopare termica, primeaza pretul cel mai mic, nu calitatea. Din acest motiv, „munca la negru face ravagii in piata”, atentioneaza Lorincz Barnabas, director executiv al Patronatului Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta (PPTT).
De asemenea, este necesar un control mai strict pe santiere, in special in ceea ce priveste forta de munca, mentioneaza Ioana Vlad, director marketing in cadrul Patronatului Societatilor din Constructii (PSC).
O crestere a nivelului de pregatire a fortei de munca ar trebui sa se reflecte si intr-o imbunatatire a proceselor verbale prezentate la receptia lucrarilor, considera Victor Candea-Muntean, sef Serviciu Coordonare Control Calitate, Autorizare, Urbanism si Amenajarea Teritoriului din cadrul Inspectoratul de Stat in Constructii.
*Standardele de cost pentru reabilitare termica sunt in curs de actualizare
In prezent, Ministerul Dezvoltarii Regionale are in curs de actualizare standardele de cost pe mp de arie utila reabilitata termic, avand in vedere o diferentiere intre componenta opaca si componenta transparenta a anvelopei. Procesul ar urma sa fie finalizat in semestrul al doilea al anului curent, a precizat Cristian Stamatiade, director al Directiei Tehnice din cadrul Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice.
In privinta calitatii lucrarilor de reabilitare, in opinia sa nu sunt probleme pe partea de reglementare. De exemplu, caietele de sarcini utilizate in procedurile de achizitii publice acopera cerintele calitative. Nereguli mai apar insa in privinta respectarii acestor cerinte pe santier. Din acest motiv, este necesar sa creasca atat nivelul de responsabilizare al constructorilor, cat si implicarea proprietarilor sau asociatiilor de proprietari in urmarirea derularii lucrarilor de anvelopare termica, chit ca acestea sunt realizate cu fonduri de la bugetul de stat, adauga domnul Stamatiade.
Potrivit reprezentantului MDRAP, aplicarea criteriului de atribuire „pretul del mai scazut” in licitatiile publice reprezinta in sine o procedura corecta si care, aplicata corespunzator, poate asigura calitatea necesara. Pentru aceasta, conditia este sa se aplice filtrele ce tin de capacitatea ofertantului de a duce la bun sfarsit lucrarea si calitatea proiectului tehnic propus de acesta.
Proiectul BUILD UP Skills QualiShell este realizat in cadrul programului Energie Inteligenta Europa (IEE) finantat de Comisia Europeana. Valoarea totala eligibila a proiectului s-a situat la aproximativ 540.000 de euro.
Consortiul proiectului este format din: Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Constructii, Urbanism si Dezvoltare Teritoriala Durabila; Grupul pentru calitatea sistemelor de termoizolatie QETICS; Patronatul Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta; Patronatul Societatilor din Constructii; Business Development Group; Autoritatea Nationala pentru Calificari; Centrul National de Dezvoltare a Invatamantului Profesional si Tehnic; Comitetul Sectorial in Constructii si Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice.