Controalele privind activităţile şantierelor din București au fost intesificate în această perioadă de către Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti.
Aceasta în vederea reducerii poluării aerului şi asigurării unui mediu sănătos pentru locuitorii Capitalei.
Controalele vor continuă, iar polițiștii locali vor verifica inclusiv dacă firmele de construcții țin cont de prevederile Brevetului verde, emis de Consiliul General, care impune o serie de reguli de bază privind protecția mediului pe teritoriul Capitalei
În primele trei luni ale anului, polițiștii locali au făcut 85 de controale pe șantierele de construcții din București, iar 41 de firme au fost amendate cu 282.000 de lei în total pentru diferite încălcări ale legislației.
Primarul General, Nicușor Dan, a declarat: ”Chiar săptămâna trecută, o firmă din nordul Capitalei a primit amenda maximă legală – 15.000 de lei – pentru că, din cauza prafului de pe șantier, aerul din zonă devenise irespirabil.”
În Capitală, execuţia lucrărilor de construcţii este reglementată printr-o hotărîre de consiliu local din anul 2009 privind aprobarea Brevetului Verde pentru execuția lucrărilor de construcții pe teritoriul Municipiului București.
Acesta prevede, printre altele, obligativitatea celor care demolează sau construiesc imobile pe teritoriul municipiului de a executa lucrările „fară a se produce praf (lucru sub perdea de apă, stropirea căilor de acces, a stivelor de materiale mai ales în condiții de vreme uscată), iar activitatea execuției lucrării se consideră încheiată numai după ce suprafața pe care s-a lucrat este adusă la starea inițială, curățată și spălată”.
Cladire mixta cu peste 85 apartamente, propusa intr-un municipiu