Firma Construcții Erbașu se aproape de finalizarea lucrărilor la Sala Polivalentă din Tulcea.
Mai exact, lucrările la noua clădire au ajuns la un stadiu de execuție de 96%.
Fiecare etapă parcursă aduce tot mai aproape de finalizarea un proiect important pentru comunitate, un spațiu modern pregătit să găzduiască evenimente sportive și culturale de amploare.
Sala va beneficia de un teren principal de competiții, înconjurat de tribune pentru spectatori cu o capacitate de până la 4.670 de locuri, un teren de antrenament situat în subsolul clădirii, sub amprenta terenului principal, parcare subterană, vestiare pentru echipe și oficiali, spații pentru presă și sală de conferințe.
Potrivit indicatorilor tehnico – economici, construcția are suprafața desfășurată de 15.125 mp.
Proiectul a suportat și unele modificări. Suprafață construită s-a mărit la 4.772 mp, datorită majorării suprafeței etajului realizat în consolă față de parter și este crescută la maximul admisibil din punct de vedere al POT-ului (45%)
Regim de înălțime s-a modifică la 2Subsoluri + Parter + Mezanin + Etaj.
Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Națională de Investiții și are ca beneficiar final Consiliul Județean Tulcea.


